spot_img
20 C
București
marți, octombrie 1, 2024
AcasăDezvaluiriProcurorii din dosarul centrelor de bătrâni sunt buni de pușcărie

Procurorii din dosarul centrelor de bătrâni sunt buni de pușcărie

-

Procurorii DIICOT care au investigat luni bune scandalul căminelor de bătrîni din Ilfov riscă închisoarea, conform Codului penal, pentru că au încălcat obligația de a acorda asistență persoanelor aflate în primejdie, afirmă colonelul(r) STS Daniela Iuliana Tobă, într-o postare explozivă pe Facebook, în care avansează și ipoteze incendiare ca explicație a comportamentului acestora, transmite Inpolitics.

”În Codul Penal există un capitol care se cheamă „Infracţiuni privind obligaţia de asistenţă a celor în primejdie”, iar la Art. 203 scrie limpede aşa:
(1) Omisiunea de a da ajutorul necesar sau de a anunţa de îndată autorităţile de către cel care a găsit o persoană a cărei viaţă, integritate corporală sau sănătate este în pericol şi nu are putinţa de a se salva se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă” scrie col.Tobă.

”Nişte procurori, adică taman cei care trebuie să respire cu legea în mînă, au stat cîteva luni buni să vadă şi să asculte torturile la care erau supuse zeci de persoane fără apărare, de la bătrîni pînă la persoane cu handicap, pe motiv de strîngere de probe, cică. Însă nu există absolut nici un fel de derogare de la lege şi nici un fel de alt temei legal care să permită acelor procurori neîntervenţia imediată. Este, în opinia mea, mult mai grav ceea ce au făcut procurorii decît ceea ce au făcut monştrii din azile, fiindcă ăia sînt doar nişte nemernici cu minte puţină şi n-ai ce cere de la ei, însă procurorii operează cu legea în mînă şi asta este însăşi misiunea lor.
Că respectivii procurori de caz cunosc Art. 203, asta e clar. Mai mult, din referatul lor şi din interceptări vedem că probe suficiente au avut încă din prima lună de supraveghere. Atunci de nu au intervenit?” mai scrie Tobă.

Și avansează ipoteze teribile:

”La cum arată lucrurile, procurorii par că au aşteptat ceva. Fie anume informaţii care să reiasă din interceptări, fie un anume moment în timp în care să dea drumul public la dosar(…) 
1) Au aşteptat să le pice informaţii. Cum întreaga poveste se învîrte în jurul Gabrielei Firea, este posibil să fi aşteptat ca unii dintre cei interceptaţi să verse informaţii relevante care să ducă direct la aceasta. Iar dacă Firea este miza, aşa cum pare, atunci beneficiarul poate fi, de exemplu, Ciolacu, acesta dorind să-şi securizeze poziţia la şefia PSD sau să îşi trimită omul lui candidat la primăria capitalei, de exemplu. Dar există şi alţi beneficiari. Bunăoară, securiştii naţiei care s-au apucat de curăţenia preelectorală din timp, iar personajul care trebuie să devină preşedinte este atît de prostovan încît nu mai merge să îl urci în funcţie pe sistemul Dăncilă-Iohannis, căutînd unul mai prost ca el pe post de contracandidat, ci asigurîndu-te că prostul tău, care are notorietate, va fi înconjurat de contracandidaţi fără notorietate. Candidatul la preşedinţie Firea ar strica toate calculele în acest sens.
2. Au aşteptat momentul. Nu putem să nu observăm că dosarul a fost lansat pe piaţă imediat după rotativă. Aşa încît, ţinta nu mai este un singur om, ci chiar PSD. Este neîndoios că acest uriaş scandal afectează în prezent partidul, iar Ciolacu nu face foarte bună treabă în a gestiona situaţia din punct devedere piaristic. Beneficiari, în cazul ăsta, sunt PNL, care tace mîlc, şi mai ales USR care a fost ultravocal încă de la izbucnirea scandalului. De remarcat şi modul în care se dau drumul la informaţii din dosar, ca picatura chinezească, zilnic, întreţinîndu-se emoţia publică şi obligînd PSD la reacţii de autoapărare. Defensiva, în PR, e calea perdanţilor” mai scrie col.Tobă.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img