SERI MEDIEVALE LA CETATE ȘI SEVERINUL ESTIVAL. LUNA IULIE, PLINĂ DE EVENIMENTE LA DROBETA-TURNU SEVERIN

Concerte în aer liber, cu muzică medievală, ori ritmuri spaniole, clasice și jazz! La Drobeta Turnu Severin începe din acest weekend Severinul Estival, iar Cetatea Medivală își deschide porțile cu spectacole și ateliere meșteșugărești. Serie de iulie vor aduce o atmosferă deosebită, cu invitați din țară pregătiți să îi încânte pe severineni și numai. Pe 8 iulie, în prima seară a Severinului Estival, artista Izabela Barbu, sau Jezebel așa cum este cunoscută de public vine la Severin, într-un concert în aer liber, chiar în fața Fântânii Cinetice. La Cetatea Medievală, tânăra artistă, Alexandra Rebeca Iancu va cânta la harpă, în prima seară dedicată epocii medievale.

Severinul Estival a avut un feedback foarte bun și iată că în această vară îi invităm pe severineni într-o zonă artistică urbană, în mijlocul orașului, pentru a participa la diferite concerte. Pe copii îi așteptăm și duminica între orele 19.00-21.00,  veți vedea animatori, baloane modelabile, pictură pe față și tot felul de personaje îndrăgite de copii.” Spune Delia Rîmniceanu, managerul Palatului Culturii din Drobeta-Turnu Severin

Severinul Estival, este un proiect pe care municipalitatea îl derulează deja de câțiva ani și a devenit extrem de apreciat de public, mai ales că artiștii sosiți la noi în oraș sunt îndrăgiți atât în țară cât și peste hotare. 

Fiecare weekend începând de săptămâna aceasta va fi plin la Drobeta-Turnu Severin. Începem de vineri cu Seri Medievale la Cetate, sâmbăta vom avea concerte în aer liber în zona Fântânii Cinetice, iar duminica cei mai mici severineni vor fi încântați cu spectacole de muzică, de dans, cu pictură pe față. Vom avea weekenduri pline atât pentru severineni cât și pentru turiștii care, sunt convins că la fel ca în anii trecuți, ne vor călca pragul.”, a transmis Marius Screciu, primarul orașului Drobeta-Turnu Severin 

Severinenii, dar și restul vizitatorilor vor putea să se bucure în acest weekend, pe lângă muzică și de festivalul fructelor de mare și delicii orientale. Festinul culinar vă așteaptă tot în zona centrală a orașului, de vineri până duminică.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Țările frugale ale Europei vor austeritate

    Cele 27 de state membre ale UE au avut...

    Presedintele ceh: Numărul care cumpără muniție pentru Ucraina s-a înjumătățit

    Numărul țărilor care participă la inițiativa condusă de Cehia...

    Prețurile combustibililor în UE au crescut cu 20,8% in aprilie, în Ungaria cu doar 1,5%

    Prețurile combustibililor în Uniunea Europeană au crescut cu 20,8% față de anul...

    Rusia vrea să taie gazul ieftin pentru Armenia

    Kremlinul a anunțat luni că Armenia ar putea pierde...

    Arabia Saudită, condiție pentru Israel

    Arabia Saudită nu va normaliza relațiile cu Israelul până...

    UDMR îl dă afară pe ministrul Culturii după inregistrarea scandaloasă

    Purtătorul de cuvânt al UDMR, Csoma Botond, afirmă că...

    Sectorul automotive, agricultura și HoReCa: Disponibilizări, insolvențe și închideri de companii

    Sectorul automotive, agricultura și HoReCa se confruntă cu disponibilizări,...

    Articole relationate

    Categorii populare