SHOW AVIATIC EXTRAORDINAR PE AERODROMUL BALOTA

Public numeros astăzi, pe Aerodromul din Balota, unde s-a desfășurat ediția a XVI-a a evenimentul aeronautic “Drobeta Fly In”, spectacol organizat de Endre Molnar, Aeroclub România, cu sprijinul Consiliului Județean Mehedinți și al Primăriei Drobeta Turnu Severin.

Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu și vicepreședinții Ramona Cupă și Ionică Negru, au participat la eveniment.

Spectacolul aeronautic a fost, deopotrivă, pentru cei mari și cei mici.

Lansări cu parașuta, motoparapantă, acrobații în înaltul cerului, toate efectuate de piloți experimentați ai Aeroclubului România, piloți care și-au ridicat pasiunea pentru zbor la rang de performanță și au venit, din toată țara, să încânte publicul din Mehedinți.

În premieră, la această ediție, cei prezenți ai fost salutați de un avion de transport militar, C-27J Spartan, din dotarea Bazei 90 Transport Aerian Otopeni „Comandor aviator Gheorghe Bănciulescu” a Forțelor Aeriene Române! Aeronava a survolat minute bune spațiul aerian și a fost printre atracțiile principale ale evenimentului.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Omul Nou, subspecia trepanaților de rit nou

    de Adriana Stoicescu, judecător Citind ultimele emanatii ale trepanatilor de...

    General KGB-FSB, găsit mort la Moscova. S-ar fi sinucis

    Generalul-maior în retragere al FSB, Igor Laptev, a fost...

    Festivalul cehilor Banat din Eibenthal, pe Clisura Dunării

    Timp de cinci zile, Eibenthalul este gazda concertelor de...

    Trump dă vită ieftină in înainte de alegeri

    Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat vineri suspendarea tarifelor...

    Articole relationate

    Categorii populare