Circotecă bulgărească pentru numirea unui nou comisar european după ce fostul a renunțat la funcție pentru a ajunge premier, dar va ajunge eventual abia la rotativă

Cele două partide care alcătuiesc guvernul bulgar, după ce au convenit recent să alterneze postul de prim-ministru, propun fiecare câte un candidat pentru funcţia de comisar al Uniunii Europene (UE), nereuşind să se pună de acord asupra unui candidat comun, motiv pentru care speră ca Bruxelles-ul să fie cel care va alege pe unul dintre ei, transmite EFE conform Agerpres.

Decizia a fost anunţată la Sofia de premierul bulgar Nikolai Denkov, membru al coaliţiei reformiste Continuăm Schimbarea – Bulgaria Democratică (PP-BD).

El s-a referit la postul de comisar european devenit vacant după retragerea bulgăroaicei Maria Gabriel, care a preluat pe 6 iunie funcţia de vicepremier şi ministru de externe în noul executiv bulgar.

Gabriel a fost candidata partidului conservator GERB la şefia guvernului, unde va alterna cu Denkov.

Acesta din urmă a precizat că cele două partide rivale, aflate la putere din 6 iunie, nu au reuşit să ajungă la un consens asupra unui candidat comun pe care să îl trimită la Bruxelles.

Dată fiind situaţia, formaţiunile au ales să lase la latitudinea Comisiei Europene să decidă între fostul ministru al Inovaţiei, Daniel Laurer, propus de PP-BD, şi actualul membru al Curţii Europene de Conturi, Iliana Ivanova, candidata GERB.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Pariul pierdut al Lui Dumnezeu

    de Adriana Stoicescu, judecător Dacă te uiți la ce a...

    Casa Albă: Zelenski îl enervează pe Trump

    Liderul ucrainean Volodimir Zelenski îl „enervează” pe președintele american...

    Merz vrea să schimbe fața CDU prin socialism

    Cancelarul german Friedrich Merz a dezvăluit luni o imagine...

    Trump spune că ar putea candida pentru un al treilea mandat

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că va candida...

    Trump spune că s-ar putea intâlni cu Kim: Ar fi incitant, nu-i așa?

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că s-ar putea...

    Zelenski a promulgat legea împotriva școlilor românești

    Președintele Ucrainei, Volodîmîr Zelenski, a promulgat luni, 12 octombrie,...

    Articole relationate

    Categorii populare