spot_img
miercuri, 21 ianuarie, 2026
-1.6 C
București

Europarlamentarul Dan Motreanu: Propunerea Comisiei Europene privind restaurarea naturii a fost modificată radical în urma opoziției PPE față de prevederile care ar fi dus la reducerea terenurilor agricole, scumpirea alimentelor, falimentul unor fermieri

Miniștrii mediului din țările Uniunii Europene au ajuns la un acord în privința legii privind restaurarea naturii. Propunerea Comisiei Europene a fost modificată radical în urma opoziției PPE față de prevederile care ar fi dus la reducerea terenurilor agricole, scumpirea alimentelor, falimentul unor fermieri. Modificările aduse propunerii Comisiei vizează, printre altele, susținerea financiară a măsurilor, adaptarea măsurilor la situația din fiecare țară, reașezarea mai realistă a țintelor pentru reabilitarea terenurilor. Acordul realizat de miniștrii mediului va servi drept mandat de negociere cu Parlamentul European, anunță pe Facebook europarlamentarul PNL Dan Motreanu.

Comisia Europeană va prezenta Parlamentului European un raport care va conține o prezentare a resurselor financiare disponibile la nivelul UE pentru implementarea noii reglementări, o evaluare a fondurilor necesare, o analiză pentru identificarea oricăror lipsuri de finanțare. Acolo unde este cazul, vor fi prezentate propuneri, inclusiv măsuri financiare pentru a acoperi diferențele identificate, precum stabilirea unor finanțări dedicate.În pregătirea planurilor naționale de restaurare, statele membre pot lua în calcul diversitatea situațiilor în diversele regiuni, legate de cerințele sociale, economice și culturale, caracteristicile locale și densitatea populației. Consiliul a convenit ca statele membre să pună în aplicare măsuri de restaurare care să aducă cel puțin 30% din habitatele din ecosistemele terestre, de coastă, de apă dulce și marine care nu sunt în stare bună, în stare bună până în 2030. Comisia Europeană propusese ca procentul de 30% să se aplice pentru fiecare grup de habitate care nu sunt în stare bună.Statele membre ar urma să introducă măsuri de restabilire pentru cel puțin 60 % din suprafața fiecărui grup de habitate care nu este în stare bună până în 2040 și pentru cel puțin 90 % până în 2050.Pentru zonele de habitat care fac obiectul măsurilor de restaurare, statele membre se vor asigura că nu vor interveni deteriorări semnificative. În regiunile deja în condiții bune sau unde măsurile de restaurare nu au fost implementate, în special în afara rețelei Natura 2000 a ariilor protejate, statele membre vor face eforturi să ia măsurile necesare pentru a preveni deteriorările semnificative. PPE va apăra în continuare interesele fermierilor și se va opune socialiștilor și verzilor dacă nu vor renunța propunerile dăunătoare fermierilor și consumatorilor. Vicepreședintele Comisiei Europene, socialistul Frans Timmermans, a refuzat repetatele apeluri ale PPE de a reunuța la prevederile nocive din această propunere, mai spune Motreanu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Președintele Finlandei: Europa crează un NATO mai puternic

    Președintele finlandez Alexander Stubb a respins sugestiile privind prăbușirea...

    Scandal la o cină la Davos: Secretarul american al comerțului huiduit, șefa Băncii Europene a plecat

    Președinta Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, a părăsit...

    Trump: Putin este pregătit să rezolve conflictul cu Ucraina

    Președintele rus Vladimir Putin este pregătit să rezolve conflictul...

    Războiul cardurilor de credit: Trump vrea limitarea ratelor dobânzilor

    Propunerea președintelui american Donald Trump de a limita ratele...

    Expert rus vede o operațiune militară americană in Iran pe modelul venezuelean

    Vladimir Vasiliev, cercetător principal la Institutul de Studii Americane...

    Articole relationate

    Categorii populare