Ambasadorul Rusiei la București : Relaţiile Rusiei cu România sunt mai corecte decât cu alte ţări din NATO

Ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti, Valeri Kuzmin, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă că autorităţile române nu sunt atât de dure în relaţiile cu Rusia ca alte state membre NATO şi, din punctul de vedere al Moscovei, rămâne o uşă întredeschisă pentru relaţii în viitor.

Valeri Kuzmin a spus, pe de altă parte, că astăzi, relaţiile dintre România şi Rusia sunt mai corecte decât cu alte ţări din NATO. „Noi vedem aceasta. România poate considera că şi Rusia va respecta Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice”, a menţionat ambasadorul rus.

România a expulzat în total, de la începutul invaziei ruse în Ucraina, 11 funcţionari ai Ambasadei Rusiei la Bucureşti pentru „incompatibilitatea activităţilor acestora cu prevederile Convenţiei de la Viena”. Rusia a răspuns cu măsuri în oglindă, expulzând tot atâţia funcţionari ai Ambasadei României la Moscova, în mai şi septembrie 2022.

Valeri Kuzmin a insistat marţi, pe de altă parte, că Moscova susţine dezvoltarea relaţiilor culturale şi umanitare cu România. „În ceea ce priveşte alte domenii, din păcate nu putem să tragem nicio concluzie. Cum se spune, pentru un tango e nevoie de două persoane”, a transmis Kuzmin.

Ambasadorul mai are un regret – a constatat că în România, unde sunt peste 20 de zile dedicate culturii şi limbilor minorităţilor, nu există nicio zi pentru a marca cultura şi limba rusă. „Asta nu este rezultatul unei operaţiuni speciale sau ceva de genul acesta. Pur şi simplu nu există. În ciuda acestui fapt, am încredere că va veni o zi când relaţiile de cooperare în plan umanitar, cultural, artistic, muzical vor renaşte, iar în calendarul oficial al României va figura o zi a limbii şi culturii ruse”, a declarat Valeri Kuzmin, în contextul în care marţi, când a susţinut conferinţa de presă, Naţiunile Unite marchează Ziua Limbii Ruse.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Cred că ironia încă e legală

    de Adriana Stoicescu, judecător Bun. Lucrurile stau asa: Daca a fost limbaj...

    Pe cine vrea Trump șef al Nvidia

    În urma demisiei lui Jensen Huang, o singură persoană...

    Firea: Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor

    Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor, la...

    Vučić acuză că serviciile secrete străine au preluat „securitatea si apărarea”: Vor să dezintegreze Serbia

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Durov după scandalul Nvidia: Am primit „sute de „modele” foarte interesate”

    Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a numit „nedrept” faptul că...

    Premierul estonian: UE a căzut in „capcana” Rusiei

    Europa a căzut într-o „capcană” acceptând să discute arhitectura...

    Zelenski loveste școlile românești din regiunea Cernăuți

    Reforma învățământului din Ucraina, care va intra într-o nouă...

    Articole relationate

    Categorii populare