Lovitură pentru americani în Golful Persic și în nordul Oceanului Indian

Un ofiţer de rang înalt din armata iraniană a anunţat sâmbătă formarea unei noi alianţe navale în Golful Persic şi în nordul Oceanului Indian, din care vor face parte Iran, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite (EAU), Oman, Qatar, Irak şi India, relatează agenţiile DPA şi EFE conform Agerpres.

„Vom asista curând la eliberarea regiunii noastre de forţele neautorizate”, a declarat comandantul forţelor navale iraniene, Shahram Irani. „Membrii din regiune vor juca un rol dominant în domeniul securităţii prin desfăşurarea propriului lor personal militar”, a explicat militarul iranian, fără a preciza când ar urma să fie constituită această alianţă sau cum va acţiona ea în mod efectiv.

Statele menţionate de el nu au confirmat deocamdată alianţa evocată. Dar anunţul Teheranului survine după ce, în urma unei medieri chineze, Iranul şi Arabia Saudită, ţări care se confruntă indirect în conflictul din Yemen, au convenit să-şi reia relaţiile diplomatice, situaţie ce implică o schimbare strategică majoră în regiune.

Ministrul de externe iranian, Hossein Amir-Abdollahian, şi omologul său saudit, Faisal bin Farhan Al Saud, au avut joi o întrevedere în oraşul sud-african Cape Town, în marja reuniunii miniştrilor de externe din statele grupului BRICS (Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud). La această reuniune au participat de asemenea ţările apropiate acestui grup sau care doresc să devină membre ale BRICS, un bloc care urmăreşte să constituie o contrapondere politică şi economică în faţa puterilor occidentale într-o lume multipolară.

Iranul şi Arabia Saudită, împreună cu Algeria, Argentina, Emiratele Arabe Unite şi Venezuela se numără printre ţările care au cerut formal aderarea la BRICS ori şi-au exprimat interesul pentru aderare.

De asemenea, Emiratele Arabe Unite (EAU) au anunţat miercuri că s-au retras în urmă cu două luni din coaliţia de securitate maritimă în Orientul Mijlociu, condusă de SUA.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Un fost ofițer ucrainean care a dezertat in Rusia a fost ucis in Crimeea

    Fostul ofițer ucrainean Robert Șagheev (49), care era comandantul...

    Premierul ungar ironizează România: Noi lucrăm cu planurile realizate de cei mai buni ingineri

    Situația de la centrala nucleară Cernavodă, oprită de România...

    Newsweek: Căldura anormală și seceta din Europa avantajează Rusia

    Căldura anormală și seceta din Europa au complicat rutele...

    Furtuna perfectă se pregătește să lovească Ucraina

    Perturbările din porturile ucrainene de la Marea Neagră, creșterea...

    Expresul Caspic, ruta strategică care evită Occidentul

    Rusia a creat „în secret” o rută strategică de...

    Medicii sârbi care acceptă să lucreze la sate vor avea un salariu cu 15 până la 20% mai mare

    Președintele sârb Aleksandar Vučić a declarat astăzi că medicii...

    Articole relationate

    Categorii populare