Kosovo refuză o întâlnire cu președintele Serbiei pentru aplanarea tensiunilor: Vor violență

Preşedintele sârb, Aleksandar Vucic, a declarat că omoloaga sa din Kosovo, Vjosa Osmani, a refuzat să se întâlnească cu el joi la summitul Comunităţii Politice Europene (CPE) din Republica Moldova, pentru a aborda actualele tensiuni din nordul Kosovo, transmite EFE.

”Osmani nu a vrut întâlnirea, nu a vrut să vorbească cu noi (…) Am vrut să vorbesc, întotdeauna vrem să discutăm cu toată lumea pentru că dialogul este necesar. Ce este în neregulă cu dialogul, cu compromisul?”, a declarat Vucic.

El a precizat că întâlnirea a fost propusă de premierul luxemburghez, Xavier Bettel, şi că ”pentru unii a fost o surpriză” refuzul lui Osmani.

”Am impresia că devine din ce în ce mai evident şi mai clar cine este responsabil pentru problemele şi violenţele din Kosovo”, a spus Vucic, într-o aluzie evidentă la autorităţile de la Pristina.

Potrivit preşedintelui sârb, tensiunile au fost cauzate de insistenţa Pristinei de a pune în aplicare rezultatele alegerilor din aprilie în patru municipalităţi din nordul Kosovo, în pofida unei prezenţe la vot de numai 3%, din cauza boicotului sârbilor, minoritari în Kosovo, dar majoritari în aceste zone nordice.

Tensiunile au crescut de vinerea trecută, când poliţia specială din Kosovo a folosit forţa împotriva protestatarilor sârbi din Kosovo pentru a permite accesul primarilor la primăriile din trei municipalităţi din nord.

Sârbii, care protestează de luni în trei municipalităţi din nord, cer, de asemenea, retragerea poliţiei speciale din zonă.

Luni, tensiunile au dus la ciocniri între soldaţii NATO şi protestatarii violenţi, soldate cu peste 80 de răniţi.

Premierul kosovar Albin Kurti refuză să se conformeze cererilor.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Vučić: Dacă vom câștiga alegerile, nicio ambasadă străină sau altcineva nu va fura această victorie

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat astăzi...

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment pe România

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment...

    Wall Street Journal: Trump vrea să facă cu Putin și Xi „Ialta 2”

    Președintele american Donald Trump dorește să organizeze un summit...

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Articole relationate

    Categorii populare