Mahmoud Abbas, întâlnire cu Papa Francisc: Două călugărițe palestiniene vor fi canonizate PAPA: Abbas, „înger al păcii”

Suveranul Pontif a primit sâmbătă, 16 mai 2015, vizita oficială a președintelui Statului Palestina, Mahmoud Abbas, transmite Radio Vatican. Succesiv, potrivit comunicatului emis de Sala de Presă a Sfântului Scaun, președintele palestinian Abbas a avut o întrevedere cu cardinalul secretar de Stat Pietro Parolin, care era însoțit de arhiepiscopul Paul Richard Gallagher, secretar pentru Raporturile cu Statele. De asemenea, liderul palestinian participă duminică, 17 mai 2015, la ceremonia de canonizare a două călugărițe palestiniene, pentru care și-a exprimat recunoștința față de Sfântul Părinte.

Papa Francisc l-a numit pe liderul palestinian Mahmoud Abbas un „înger al păcii” în timpul întâlnirii de sâmbătă de la Vatican, ceea ce subliniază relaţiile călduroase pe care Sfântul Scaun le are cu palestinienii, relatează AP,

Papa Francisc a rostit aceste cuvinte în timpul tradiţionalului schimb de cadouri la încheierea unei audienţe generale la Palatul Apostolic. El i-a oferit lui Abbas un medalion şi a explicat că acesta reprezintă „îngerul păcii care distruge spiritul rău al războiului”.

Francisc a declarat că s-a gândit că acest cadou ar fi adecvat, devreme ce Abbas însuşi este „un înger al păcii”. În timpul vizitei sale în 2014 în Israel şi Cisiordania, papa i-a numit pe Abbas şi pe preşedintele israelian de atunci, Shimon Peres, oameni ai păcii.

Abbas se află la Roma pentru canonizarea, duminică, a două călugăriţe din secolul al XIX-lea din Palestina condusă de otomani.

În cadrul colocviilor cordiale – continuă comunicatul – vorbitorii și-au exprimat profunda satisfacție pentru înțelegerea la care s-a ajuns în ce privește textul Acordului global bilateral referitor la unele aspecte esențiale din viața și activitatea Bisericii catolice în Palestina, Acord care va fi semnat în viitorul apropiat, mai spune Radio Vatican.

 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump: Ucraina are nevoie de un alt președinte

    Ucrainenii trebuie să aleagă un nou președinte care să...

    Analist rus despre ce câștigă Rusia din afacerea motorinei cu Trump

    Analistul rus Serghei Markov a analizat pe canalul său...

    Al treilea atac cu cuțitul într-o școală din Polonia în ultimele patru zile

    Trei persoane au fost rănite astăzi într-un atac cu...

    Lufthansa și Air France-KLM vor să distrugă RyanAir

    RyanAir, cea mai mare companie aeriană din Europa, și-a...

    Miliardar ucrainean îi cere capul lui Zelenski

    Miliardarul ucrainean și fostul deputat Vadim Novinski i-a cerut...

    Marele jaf arheologic din Clisura Dunării REPORTAJ VIDEO ANDREI BĂDIN

    Marele jaf arheologic de pe Clisura Dunării este un...

    RMN de înaltă performanță la Spitalul din Drobeta

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Articole relationate

    Categorii populare