Ministrul Muncii anunţă calendarul legii salarizării: Până la 15 iulie 2023 să fie gata analiza cu Banca Mondială şi proiectul, în perioada 15 iulie – 31 august dezbateri cu toate sindicatele, după care depunere în Parlament, la 1 septembrie

Minstrul Muncii, Marius Budăi a anunţat luni calendarul legii salarizării, el afirmând că liderii coaliţiei au stabilit ca până la 15 iulie 2023 să fie gata analiza cu Banca Mondială şi proiectul de lege, în perioada 15 iulie – 31 august să aibă loc dezbateri cu toate sindicatele, după care depunerea proiectului în Parlament, la 1 septembrie, la debutul sesiunii parlamentare. El a precizat că acest ”calendar a fost mult restrâns, exact pentru a arăta deschidere că sunt determinaţi să rezolve problemele”.

Ministrul Muncii a declarat într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria că pe legea salarizării s-a decis ieri de liderii coaliţiei un calendar, după discuţiile avute cu sindicatele din învăţământ.

”Legea salarizării este aferentă cererii de plată numărul 4. Însă, noi nu suntem nici cu cererea doi încheiată, urmează cererea 3 şi apoi cererea 4, însă liderii coaliţiei au hotărât aşa: Până la 15 iulie 2023 să fie gata analiza cu Banca Mondială şi proiectul să fie gata, în perioada 15 iulie – 31 august dezbateri cu toate sindicatele, nu la secretat, cum a fost scris PNRR, după care depunere în Parlament, la 1 septembrie, când începe sesiunea parlamentară”, a spus ministrul.

Marius Budăi a precizat că acest ”calendar a fost mult restrâns, exact pentru a arăta deschidere că sunt determinaţi să rezolve problemele”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Rromii își aleg propria reprezentare politică: primul Congres al Partidului Uniunea Rromilor

    Partidul Uniunea Rromilor (P.U.R.) își ține primul congres vineri,...

    De ce a pedepsit Musk Ucraina

    Elon Musk, CEO-ul SpaceX (proprietarul sistemului de sateliți Starlink),...

    Florentin Pandele argumentează de ce Voluntariul ar trebui să fie municipiu

    Localitatea Voluntari se poate transforma în municipiu pentru bunăstarea...

    Senatoarea Horga: PSD minte

    PSD minte. O știm deja. A devenit un brand...

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Articole relationate

    Categorii populare