spot_img
luni, 22 decembrie, 2025
2.9 C
București

Primarul PSD din Sighetu Marmației ajuns „agent constator” a amendat sărbătorirea de către tineri a Zilei Europei

Manifestarea artistică a tinerilor dedicată Zilei de 9 Mai sancționată de însuși Primarul Vasile Moldovan (PSD) devenit și agent constatator cu AMENDĂ în cuantum de 10.000 lei. Azi mi-a fost înmânat procesul-verbal de contravenție, prin care Primarul tuturor sighetenilor, Vasile Moldovan, apreciază în calitate de agent constatator că am săvârșit o contravenției, marcând ziua Europei împreună cu un grup de tineri din oraș, implicați în multe activități de voluntariat printr-un flashmob pe Aleea Pietonală din Sighet, fără aprobarea domniei sale deținătorul puterii absolute în oraș, afirmă pe Facebook viceprimarul liberal din Sighetul Marmației, Daniela Onița-Ivașcu.

Considerând ca cea mai mare problemă a Sighetului în prezent este sancționarea subsemnatei cu o amendă în cuantum de 10.000 lei, a încercat cred să își manifeste pe această cale respectul fața de Ziua Europei cănd în toate cele 27 state membre ale Uniunii se organizează o serie de activității dedicate păcii și unității în Europa . Supărat și frustrat probabil pe interpretarea de excepție la vioară a Odei Bucuriei și implicarea tinerilor cu stegulețe în mână pe linia melodică a cunoscutului Toto Cutugno-Insieme, în loc să ni se alăture și să-i încurajeze pe tineri într-o manifestare artistică cum ar fi fost normal, a apreciat că un asemenea tratament merită tinerii din Sighet: Sancționare.Așa înțelege domnia- sa să sprijine manifestările cultural- artistice ale tinerilor și sa acorde respect unei zile de importanță națională și Europeană.Domnule primar, conform dispozițiilor legale” Nu trebuie declarate în prealabil adunările publice al căror scop îl constituie manifestările cultural- artistice,sportive, religioase..etc”( art 3 legea 60/ 1991)Nu o spun eu, o spune legiuitorul, sau dumneavoastră sunteți mai presus de lege??Gestul dumneavoastră este de râsul- plânsului, și de un penibil nedem de un edil al unui oraș.Totuși acest gest spune multe ….însă nu veți reuși indiferent de modul abuziv prin care vă exercitați funcția, să ne opriți să ne manifestăm liber, civilizat și elegant, știți de ce ? Pentru că primul rând avem respect, educație, onoare, bun-simț , cei 7 ani de acasă, și respectăm legea, mai spune Ivașcu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump, decizie: Acest lucru nu s-a mai întâmplat niciodată în istoria de 101 ani a Serviciului Extern al SUA

    Administrația președintelui american Donald Trump recheamă din funcțiile lor...

    Povestea de dragoste a lui Mircea Cărtărescu cu Ion Iliescu și Petre Roman

    Ce scria poetul Mircea Cărtărescu in ianuarie 1990 despre...

    Doar 21% din companiile americane din România mai cred in afacerile lor

    Doar 21% dintre companiile americane mai evaluează situaţia ca...

    Vance spune că europenii sunt nemulțumiți de conducătorii lor

    Politicile economice și de migrație eronate ale țărilor europene...

    Mehedințiul face un pas important spre dezvoltarea turismului

    Astăzi a avut loc ședința de constituire a Organizației...

    The Times: Cum trupa comică a lui Zelenski a devenit o povară politică

    Dependenta președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de foștii săi aliați...

    Articole relationate

    Categorii populare