Cum a ajuns într-un an Katalin Novák cel mai popular personaj din Ungaria. Lecția prezidențială din Budapesta

Palatul Sándor, reşedinţa preşedintelui Ungariei şi-a deschis porţile pentru public şi duminică, cu ocazia primei aniversări a învestirii preşedintelui Katalin Novák.

Palatul Sándor a avut sâmbătă aproape 3000 de vizitatori – a declarat duminică pentru agenţia ungară de presă MTI Vajk Farkas, directorul de comunicare al Oficiului Preşedintelui. 

Porţile deschise ale palatului Sándor simbolizează politica preşedintelui, demonstrând importanţa deschiderii către cetăţeni. Ultimul sondaj o indică pe Katalin Novak ca fiind cel mai popular personaj din Ungaria.

Vizitatorii zilei porţilor deschise la palatul Sándor au avut ocazia să urmărească schimbarea gărzii pe fond muzical şi să viziteze sălile reprezentative istorice ale clădirii, în care preşedintele primeşte şefii de stat străini cu ocazia unor programe oficiale. Cei interesaţi au avut acces, printre altele, la Sala Oglinzilor, la Salonul Maria Tereza şi la sala de audienţă a preşedintelui. 

Duminică, preşedintele Katalin Novák a fost prezentă la ziua porţilor deschise pentru a arăta personal sălile palatului Sándor şi pentru a discuta cu vizitatorii care aşteptau să intre. 

În micul salon Empire, preşedintele a arătat publicului tronul papei, pe care şeful Bisericii Catolice a stat în timpul vizitei sale de luna trecută, precum şi cartea de oaspeţi în care ultima notă personală de felicitare a fost scrisă de papa Francisc. 

În timp ce saluta mulţimea care aştepta să intre în palatul Sándor, şeful statului a ascultat printre altele şi solicitările celor care participă în mod regulat la manifestaţiile profesorilor.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Unde îl pot lovi democrații pe Trump

    Victoria Partidului Democrat în alegerile intermediare din SUA a...

    Macron spune că liderii europeni de azi sunt zero: Îmi e dor de Merkel

    Președintele francez Emmanuel Macron a evaluat întâlnirile cu liderii...

    Revolte la Kiev din cauza penelor de curent: Avem 20 de minute pe zi

    Locuitorii din Kiev au blocat drumurile din apropierea localităților...

    Anticorupția de la Kiev îl vrea pe șeful parlamentarilor lui Zelenski

    Înalta Curte Anticorupție a Ucrainei a ordonat procurorului general...

    Unii republicani discută „viața după Trump”

    În urma înfrângerii lor la alegerile intermediare din 3...

    Dispariția trezorierului lui Vučić

    În Serbia, unul dintre aliații cheie ai fostului președinte...

    Trump: Democrații vor fi distruși dacă vor încerca destituirea mea

    Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că Partidul...

    Articole relationate

    Categorii populare