spot_img
luni, 23 februarie, 2026
-4 C
București

Viktor Orban acuză UE de ungarofobie

Ungaria şi Uniunea Europeană „ar putea realiza lucruri măreţe împreună dacă Bruxelles şi-ar stăpâni ungarofobia”, a afirmat premierul ungar Viktor Orban vineri la Veszprem (vest), transmite MTI.

Premierul ungar a inaugurat Centrul de dans şi mişcare ActiCity, construit în cadrul manifestărilor prin care este marcat statutul oraşului şi al regiunii Balaton de capitală culturală europeană în 2023.

Viktor Orban le-a mulţumit UE şi „birocraţilor de la Bruxelles” pentru alegerea Veszpremului „şi astfel a Ungariei”.

Această performanţă arată că „Ungaria şi Bruxellesul ar putea face lucruri măreţe împreună dacă birocraţii de la Bruxelles ar reuşi să-şi stăpânească bine-dezvoltata ungarofobie”, a declarat premierul ungar.

„Ce păcat că exemplul Veszpremului este excepţia şi nu regula”, a adăugat acesta.

El a amintit că „UE a fost creată ca o formă modernă de cooperare europeană pentru a obţine pacea şi prosperitatea”, dar astăzi „suntem afundaţi într-un război”, iar situaţia şi perspectivele economice sunt sumbre.

„Dacă Uniunea Europeană nu-şi poate îndeplini misiunea iniţială, la ce ajută?”, a comentat Orban, concluzionând că, în lipsa unui răspuns, „zilele minunatelor tradiţii şi programe cum este capitala culturală europeană sunt numărate”

Hot this week

Topics

Mai mult

    Cătălin Predoiu, omul care are intrare la americani. CE SE NEGOCIAZĂ?

    Ca un înalt oficial român, din politică ori din...

    Ce face fondatorul controversatei companiei BlackWater, aliat al lui Trump

    Erik Prince, fondatorul companiei militare private americane Blackwater (acum...

    Președintele liberal al CJ Ilfov: Nu pot să tac după ultimele ale lui Ciucu

    Eu rămân consecvent: Ilfovenii nu sunt cetățeni de mâna...

    Noul om cheie de la Teheran

    Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a emis...

    Articole relationate

    Categorii populare