spot_img
marți, 23 decembrie, 2025
1.6 C
București

Tomac: AUR a scăpat de sub control

Preşedintele PMP, Eugen Tomac declară miercuri că scenele de violenţă fizică şi verbală ale AUR de la Parlament sunt doar o repetiţie cu public pentru momentul în care acest partid extremist va încerca, cu pumnul, să suspende democraţia românească şi aşa fragilă. El arată că instituţiile statului român trebuie să înţeleagă faptul că AUR a scăpat de sub control, fiind acum vârful de lance al războiului hibrid purtat de Federaţia Rusă împotriva lumii civilizate. Nu este nicio diferenţă între ce face Partidul Şor în Republica Moldova încercând să destabilizeze Administraţia Maia Sandu şi Guvernul Dorin Recean şi comportamentul AUR-ului lui Simion, spune Tomac.

”Cred că s-a umplut paharul! Toţi cei care încercau să găsească argumente pentru a susţine un asemenea comportament politic cred că, astăzi, se pot convinge că linia asumată de acest partid extremist este complet străină de ceea ce îşi doresc românii. Românii îşi doresc reguli clare, respect, salarii bune, şi nicidecum ură, manipulare, propagandă, dezinformare, multă minciună. Acest partid s-a născut şi trăieşte din minciună! Faptul că ascensiunea lor este datorată acestor pericole închipuite pe care le prezintă tot ei, tot ei le creează şi tot ei se luptă cu ele, arată, de fapt, că acest partid are o agendă complet anti-românească! Pe ei îi interesează să existe o izolare a României. Pe ei îi interesează să promoveze ştiri care nu există. Pe ei îi interesează teme, precum cele pe care le susţin în ultima perioadă, prin care cer ca România să fie cât mai puţin implicată în procesul european, ceea ce ar fi o catastrofă pentru noi”, a declarat eurodeputatul Eugen Tomac, preşedintele PMP.

Agitatorii de la AUR nu i-au bătut şi ameninţat pe cei de la PSD şi PNL. Le-a căşunat tot pe Opoziţia parlamentară şi aşa fragilă. Semn că acest moment a fost bine pregătit şi are ca scop construirea unei uriaşe perdele de fum: să dezbatem la infinit scenele cu violenţe create de AUR pentru a uita de gaura bugetară, de blocarea fondurilor europene, de irelevanţa în politica externă, de falsificarea democraţiei sau pentru a nu ne îndrepta privirea spre modul respingător în care PSD şi PNL îşi împart ciolanul odată cu rotativa la guvernare, precizează PMP în comunicat. 

PMP arată că instituţiile statului român trebuie să înţeleagă faptul că AUR a scăpat de sub control, fiind acum vârful de lance al războiului hibrid purtat de Federaţia Rusă împotriva lumii civilizate. Nu este nicio diferenţă între ce face Partidul Şor în Republica Moldova încercând să destabilizeze Administraţia Maia Sandu şi Guvernul Dorin Recean şi comportamentul AUR-ului lui Simion.

Într-un stat normal, astfel de tentative de a pune între paranteze democraţia se soldează cu acţiuni în instanţă şi cu fermitate. S-a întâmplat în SUA, s-a întâmplat recent în Germania (pentru mult mai puţin), se întâmplă şi în Republica Moldova. Cerem instituţiilor statului să nu mai asiste pasiv la această bătaie de joc şi să sancţioneze cu fermitate asemenea abateri de la normele sociale şi legale ale partidului extremist AUR, promotor al violenţei, minciunii şi discursului urii în spaţiul public românesc, mai arată PMP. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump, decizie: Acest lucru nu s-a mai întâmplat niciodată în istoria de 101 ani a Serviciului Extern al SUA

    Administrația președintelui american Donald Trump recheamă din funcțiile lor...

    Povestea de dragoste a lui Mircea Cărtărescu cu Ion Iliescu și Petre Roman

    Ce scria poetul Mircea Cărtărescu in ianuarie 1990 despre...

    Doar 21% din companiile americane din România mai cred in afacerile lor

    Doar 21% dintre companiile americane mai evaluează situaţia ca...

    Vance spune că europenii sunt nemulțumiți de conducătorii lor

    Politicile economice și de migrație eronate ale țărilor europene...

    Mehedințiul face un pas important spre dezvoltarea turismului

    Astăzi a avut loc ședința de constituire a Organizației...

    Articole relationate

    Categorii populare