Atmosfera tensionată în Amsterdam. Mulți locuitori ai orașului s-au alăturat prestatoarelor de servicii sexuale pentru a protesta împotriva planului primăriei de a ”muta” prostituția din faimosul Cartier Roșu într-un „Centru erotic” pe care primăria îl pregătește undeva la periferia orașului, scrie France24 care citează AFP.
Sute de locuitori, revoltați de perspectiva apariției unui „bordel uriaș” chiar lângă casele lor, s-au alăturat fetelor care protestau pentru a rămâne în spatele celebrelor vitrine luminate în roșu, din centrul istoric.
În fața acestei ample mișcări de opoziție, primărița Femke Halsema își apără planul cu toate forțele, chiar dacă asta îi atrage apelative care mai de care mai jignitoare…
Locuitorii se tem că problemele din Cartierul Roșu se vor muta pe străzile lor, în timp ce prestatoarele de servicii sexuale se tem că ele vor fi cele mai afectate de acest proiect menit să reducă criminalitatea și turismul în masă din centrul orașului.
„Primarul spune că suntem doar o atracție turistică și că oamenii vin doar să își bată joc de noi și să ne umilească. Nu este așa”, a declarat pentru AFP o persoană care lucrează în această industrie și care s-a prezentat drept Michelle.
Amsterdam, paradisul prostituției legale, încearcă să scape de eticheta de „oraș al păcatului” și să atenueze impactul turismului ”de distracție”.
„Vor exista întotdeauna oameni nemulțumiți, indiferent de soluția pe care o alegem”, a declarat primărița Halsema pentru AFP, vizibil epuizată după discuțiile cu locuitorii furioși.
“Salvați Cartierul Roșu” este sloganul protestelor care au avut loc la sfârșitul lunii martie. Cei care au ieșit pe străzile orașului să-și scandeze nemulțumirile declară că această mutare le-ar afecta mijloacele de trai și le-ar amenința siguranța.
“În interior ești în siguranță, dar va trebui să și pleci cu câștigurile din seara respectivă la tine”, declară îngrijorată Michelle.
Iar cele 100 de spații puse la dispoziție sunt mai puține decât cele aproximativ 250 de spații similare din Cartierul Roșu, adaugă olandeza. Deși, cu spațiile sale pentru cultură, artă și divertisment „erotic”, noua clădire ar putea fi un avantaj pentru unii, recunoaște ea.
În această dispută a fost implicată chiar și Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA), care se opune cu vehemență faptului că două dintre locațiile propuse sunt aproape de noul său sediu din sudul Amsterdamului.
Dar organizații precum EMA „știu prea bine în ce oraș își au sediul”, replică primarul, convins că lucrătoarele sexuale vor fi mai în siguranță în Centrul erotic care le este destinat.
Cartierul Roșu reprezintă doar o „mică parte” din prostituția din capitala olandeză, a declarat Alexander de Vos, un fost lucrător homosexual din industrie, care a participat la o întâlnire între Femke Halsema și locuitorii Amsterdamului.
„Există, de asemenea, persoane transgender, homosexuali” pentru care „nu există un loc de desfășurare, iar acest centru le oferă o posibilitate”, a adăugat el pentru AFP.
Cu toate acestea, Alexander s-a declarat împotriva închiderii Cartierului Roșu, care este vizat de o serie de măsuri din ce în ce mai restrictive: bordelurile trebuie să închidă mai devreme în weekenduri, iar interdicția de a consuma alcool pe stradă va fi extinsă în curând și la canabis.
De asemenea, Amsterdam a lansat o campanie online pentru a-i descuraja pe tinerii europeni să organizeze petreceri ale burlacilor sau alte tipuri de petreceri în oraș.
Lucrătorii sexuali denunță această „vânătoare de vrăjitoare”, negând faptul că ei ar fi cauza turismului în masă și a criminalității cu care se confruntă orașul.
Prin cartier e plin de “panouri cu tot ceea ce este interzis să faci”, menționează Michelle. „Problema este că nimeni nu este amendat”, spune olandeza, care consideră că autoritățile locale ar trebui să aplice regulile existente, înainte de a impune altele.
Iar în ceea ce îi privește pe locuitorii din Cartierul Roșu, unde prostituția există încă din secolul al XVI-lea, aceștia „știau unde se stabilesc”, adaugă Michelle. Pentru ea, mutarea lucrătorilor sexuali în suburbii „pare un proiect de repopulare a centrului orașului cu oameni mai respectabili…”.