Tomac: Votul de miercuri pe modificarea Codului penal este un „caz emblematic” şi reprezintă „poza perfectă a acestei guvernări”

Preşedintele Partidului Mişcarea Populară (PMP), eurodeputatul Eugen Tomac, a declarat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Târgu Mureş, că nu există nicio lege care să fie adoptată în Parlament fără a exista un consens şi un consemn din partea liderilor politici şi că în cazul modificării Codul penal în privinţa abuzului şi neglijenţei în serviciu, s-a ştiut de la bun început care este miza acestei decizii.

„Eu vă spun ca un om politic care a avut două mandate în Parlamentul României, am fost membru şi în Biroul Permanent. Nu există nicio lege pe care să o votez fără a exista un consens şi un consemn din partea liderilor politici. Nu apare cineva şi aruncă într-un plic o lege sau un amendament şi parlamentarii votează fără să ştie. S-a ştiut de la bun început care este miza acestei decizii. Din păcate, aceşti oameni nu pot renunţa la vechile metehne şi asta înfurie foarte mult. Şi, evident, ne obligă pe noi, ca oameni politici, cel puţin asta ia în calcul PMP-ul, să încercăm să creăm o opoziţie credibilă şi mult mai puternică la ceea ce avem acum la guvernare. Pentru că, repet, acest episod este emblematic şi reprezintă modul prin care este guvernată şi cum acţionează actuala guvernare. Haos organizat, i-aş spune eu, şi evident că în dezavantajul complet al ţării şi în dezinteres total faţă de cetăţenii români”, a declarat Eugen Tomac.

Liderul PMP consideră că votul de miercuri pe modificarea Codului penal este un „caz este emblematic” şi reprezintă „poza perfectă a acestei guvernări”.

„O guvernare haotică în care nu ştie stânga ce face dreapta şi nimeni nu-şi asumă nimic, ceea ce este inacceptabil într-un stat democratic cu o majoritate de 70% Nimeni să nu-şi asumă nimic, mai ales în chestiuni atât de sensibile, care creează o stare de frustrare şi de nemulţumire greu de stăpânit în societate, pentru că milioane de cetăţeni îşi duc traiul de zi cu zi în mare dificultate, încercând să-şi plătească toate în datoriile pe care le au faţă de societate, taxe, impozite. În schimb, politicienii tratează totul ca pe un joc de copii, ceea ce este inacceptabil din punctul meu de vedere şi faptul în sine că nu-şi asumă nimeni nicio responsabilitate. Nici după eşecul Schengen, nici după această mişcare politică prin care au propus acel prag de 50.000 euro”, a subliniat Tomac.

Hot this week

Topics

Mai mult

    După ce a dat 90 miliarde de euro Ucrainei, Leyen spune că mai trebuie dați 70

    Împrumutul de 90 de miliarde de euro acordat Ucrainei...

    Trump își dă afară purtătoarea de cuvânt după câteva zile

    Președintele american Donald Trump a declarat vineri că noua...

    Șeful CJ Mureș anunță o nouă creșă la Miercurea Nirajului

    Am inaugurat o nouă creșă cu 40 de locuri...

    Mehedinți vrea să profite la maximum de viitorul Program Interreg IPA România–Serbia pentru 2028–2034

    La Palatul Culturii „Teodor Costescu” din Drobeta-Turnu Severin, a...

    Merz: Susțin atacurile ucrainene asupra instalațiilor energetice rusești

    Cancelarul german Friedrich Merz a susținut astăzi Ucraina în...

    Vučić: Croația se amestecă brutal în alegerile din Serbia

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat în...

    Articole relationate

    Categorii populare