spot_img
2 C
București
sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăAnalizePMP: Marea reformă a pensiilor speciale făcută de PSD și PNL: La...

PMP: Marea reformă a pensiilor speciale făcută de PSD și PNL: La o pensie de 10.000 lei, mai impozitează 180 lei!

-

- Reclama -

PSD și PNL, în cârdășie, au muncit mult pentru a nu face absolut nimic din ce ar putea fi necesar pentru deblocarea tranșei de 3 miliarde Euro din PNRR. Ce s-a întâmplat ieri în comisiile de specialitate arată ipocrizia celor care ne conduc: nu doar că nu respectă solicitările Comisiei Europene, dar au făcut un mare scandal pentru circa 180 de lei pe care îi vor câștiga în plus la bugetul de stat, la o pensie specială de 10.000 lei, spune PMP într-un comunicat.

- Reclama -

Concret, experții PMP arată că:

- Advertisement -

➡️ la o pensie de 10.000 lei, statul va câștiga suplimentar doar 180 lei, adică diferența de la cei 10% deja impozitați până la cele 15 procente, în cazul pensiilor speciale cu o valoare de peste 6.400 lei;

ℹ️ De ce? Pentru că o pensie de 10.000 lei are două componente, una de 2.000 lei bazată pe contributivitate și una de 8.000 lei, partea specială, de necontributivitate. Conform proiectului de lege dezbătut în comisii, de la 0 la 2.000 lei impozitul este 0%, între 2000 și 6.400 impozitul va fi de 10% ca și până acum și de la 6.400 în sus se va impozita cu 15%.

- Advertisement -

❌️Ceea ce înseamnă că statul va câștiga, prin amendamentele impuse de PSD și PNL, doar diferența de la 10 la 15% impozit. Adică vor impozita pensiile speciale de peste 6.400 lei cu doar 5% faţă de momentul actual.

Praf în ochii celor naivi, lăsați să creadă că guvernarea se căznește să reformeze sistemul public de pensii. Nu pricepem unde este reducerea solicitată imperativ de Comisia Europeană, adică cele 30% din partea de necontributivitate a pensiilor speciale. În mod vădit și cu bună știință, pentru a-și proteja propria clientelă politică, a pensionarilor „speciali”, privilegiați, mulți reangajați în funcții bănoase tot la stat, coaliția PSD-PNL-UDMR sfidează angajamentele pentru jalonul privitor la reformarea sistemului de pensii și se străduiesc să blocheze banii pe care România îi așteaptă de la Comisia Europeană prin PNRR.

PMP le pretinde imperativ guvernanților responsabilitate, o reformă reală a sistemului public de pensii și impunerea suverană a principiului contributivității pentru toate tipurile de pensii. Nu prin demagogie, dramaturgie politică, și cosmetizare poate fi consolidată economia României! Pensiile speciale nu pot fi mai presus de interesele și prioritățile economice ale țării noastre!

PNRR trebuie deblocat iar cele 3 miliarde de Euro se cuvine să ajungă cât mai repede posibil acolo unde este nevoie, pentru bunul mers al economiei României.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img