Premierul Ciucă: Susţin ca CEC sa intre pe piaţa asigurărilor

Premierul Nicolae Ciucă a declarat miercuri, înainte de şedinţa de Guvern, că susţine ca CEC sa intre pe piaţa asigurărilor, fie prin înfiinţarea unei companii noi sau preluarea de pe piaţă a unei companii. El a precizat că cel mai devreme, această companie de asigurări a CEC ar putea fi înfiinţată în trei luni.

”Susţin ca CEC sa intre pe piaţa asigurărilor”, a spus premierul, arătând că sunt două posibilităţi, fie să înfiinţeze o companie nouă sau să preia de pe piaţă o companie. 

”Nu voi fi de acord să înfiinţăm compania dacă nu e şi pe asigurări”, a mai spus şeful Executivului. Premierul a precizat că cel mai devreme, această companie de asigurări a CEC ar putea fi înfiinţată  în trei luni.

Proiectul de plafonarea a tarifelor RCA pe şase luni, elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), a fost publicat în dezbatere de Ministerul Finanţe. Autorităţile vor astfel să îngheţe temporar, pentru 6 luni, tarifele de primă practicate de asigurători pentru contractele RCA încheiate ulterior datei intrării în vigoare la nivelul tarifelor de primă proprii calculate şi practicate de aceştia la data de 1 martie 2022, iar în situaţia în care tarifele de primă practicate la 1 martie 2022 sunt mai mari decât cele practicate la data de 1 martie, 2023 atunci asigurătorii RCA aplică cel mai mic tarif de primă, ”astfel fiind asigurată o dispersie a riscurilor la nivelul pieţei de asigurări”.

Comisionul de distribuţie se va limita la un maximum de 8% din prima brută încasată. În ultima perioadă a fost înregistrată o evoluţie ascendentă a tarifelor de primă practicate de către asigurătorii RCA, se arată în document, iar prin această măsură „se elimină potenţialul impact negativ al creşterii preţurilor inclusiv ca urmare a inflaţiei şi a luării în calcul a ultimului tarif de referinţă publicat de către ASF în luna martie 2023”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Jaful secolului de la Cadastru și sumele cheltuite de SRI, STS și DNSC pe cybersecurity

    România trece printr-o situaţie fără precedent: de aproape două...

    Biden jr: Guvernul Statelor Unite este controlat de „mafia homosexuală” a republicanilor

    Guvernul Statelor Unite este controlat de „mafia homosexuală” a republicanilor,...

    Fostă purtătoare de cuvânt a lui Zelenski: Suferim pierderi uriașe

    Ucraina suferă pierderi uriașe din cauza escaladării conflictului, a...

    Feribotul intre România și Serbia de la Moldova Nouă funcționează din nou și oferă si excursii de grup

    După suspendarea temporară a traversărilor din primăvară, feribotul Baziaș...

    Articole relationate

    Categorii populare