spot_img
-0.2 C
București
duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăAnalizePNL: Reducerea şi prevenirea abandonului şcolar sunt prioritare 

PNL: Reducerea şi prevenirea abandonului şcolar sunt prioritare 

-

Partidul Naţional Liberal anunţă, miercuri, că reducerea şi prevenirea abandonului şcolar sunt una dintre priorităţile formaţiunii, iar în perioada următoare vor fi alocate 265 de milioane de euro pentru a preveni şi reduce abandonul şcolar la nivel gimnazial. În acest sens, Ministerul Educaţiei Ministerul Educaţiei lansează în consultare publică Ghidul solicitantului aferent apelului de proiecte ”Schema de granturi PNRAS runda a II-a”, finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

- Reclama -

”Reducerea şi prevenirea abandonului şcolar sunt prioritare pentru Partidul Naţional Liberal. În acest context, a fost lansat în consultare publică Ghidul Solicitantului pentru Programul Naţional pentru Reducerea Abandonului Şcolar (PNRAS), runda a II-a”, a transmis, miercuri, PNL.

- Advertisement -

Formaţiunea precizează că vor fi alocate 265 de milioane de euro pentru a preveni şi reduce abandonul şcolar la nivel gimnazial şi pentru a îmbunătăţi tranziţia de la învăţământul secundar inferior la cel superior.

”Prin acest program, unităţile de învăţământ vor avea posibilitatea să acceseze până la 300.000 de euro şi să ofere elevilor tot sprijinul de care au nevoie pentru a participa la ore şi pentru a-şi dezvolta competenţele corespunzătoare vârstei. Schema de finanţare pentru runda a II-a este una îmbunătăţită şi integrează recomandările primite în ultimele 6 luni de la beneficiarii rundei I de finanţare a PNRAS”, a mai transmis PNL.

- Advertisement -

La rândul lor, reprezentanţii Ministerului Educaţiei au precizat că, prin intermediul acestui apel de proiecte, unităţile de învăţământ preuniversitar de stat pot obţine granturi pentru intervenţii care să conducă la diminuarea riscului de abandon şcolar, îmbunătăţirea rezultatelor obţinute de elevi în cadrul evaluărilor naţionale, creşterea procentului de elevi care finalizează învăţământul gimnazial, precum şi pentru creşterea participării absolvenţilor învăţământului gimnazial la Evaluarea Naţională pentru absolvenţii clasei a VIII-a şi a ratei de tranziţie de la învăţământul secundar inferior la învăţământul secundar superior.

”Apelul SG PNRAS RUNDA a II-a se adresează unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, de masă sau special, cu personalitate juridică, care au o rată de abandon şcolar ridicată şi performanţă şcolară scăzută la nivel gimnazial”, au transmis oficialii ministerului.

Potrivit instituţiei, categoriile de activităţi eligibile sunt:

  • Activităţi de identificarea şi monitorizare a elevilor în risc de abandon şcolar – MATE (obligatorii);
  • Activităţi de prevenire, intervenţie şi compensare (obligatorii);
  • Activităţi pedagogice şi de sprijin;
  • Activităţi extra-curriculare şi/sau extra-şcolare;
  • Activităţi de informare, consiliere, asistenţă şi educaţie a părinţilor/tutorilor legali
  • Activităţi specifice pentru copiii/tinerii care nu frecventează nicio formă de educaţie;
  • Alte tipuri de activităţi care contribuie la prevenirea şi reducerea abandonului şcolar, în corelaţie cu nevoile identificate;
  • Activităţi de formare a profesorilor organizate în mediul fizic/online.
  • Lucrări de amenajare minore, achiziţionarea de bunuri (opţionale);
  • Activităţi digitalizare proces educaţional (obligatorii).

Observaţiile şi recomandările referitoare la ghidul publicat pot fi trimise pe adresa de e-mail [email protected], în perioada 22 – 28 martie 2023.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img