spot_img
-0.2 C
București
duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăAnalizeFNGCIMM garantează şi în 2023 creditele beneficiarilor APIA

-

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii SA-IFN susţine sectorul agricol şi în 2023 prin garantarea creditelor acordate beneficiarilor de subvenţii europene şi naţionale, a anunţat, miercuri, FNGCIMM.

- Reclama -

„Parteneriatul dintre Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii SA-IFN, Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură şi sistemul bancar continuă în anul 2023 prin semnarea unor noi convenţii de garantare ce vor permite facilitarea accesului la finanţare pentru beneficiarii APIA”, se menţionează în comunicatul instituţiei de garantare.

- Advertisement -

Până în prezent, FNGCIMM SA-IFN a încheiat Convenţii cu APIA şi cu următorii finanţatori: BCR, OTP Bank, CEC Bank şi Unicredit – Convenţia pentru solicitanţii schemei de ajutor de stat reglementată de HG nr. 1179/2014 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor aferente perioadei 1 ianuarie – 30 iunie 2023; BCR, CEC Bank şi Unicredit – Convenţia pentru beneficiarii interventiei DR 06 – bunăstarea animalelor pachet b) plăţi în favoarea bunăstării păsărilor anul de angajament 2023; BCR, CEC Bank şi Unicredit – Convenţia pentru beneficiarii intervenţiei DR 06 – bunăstarea animalelor pachet a) plăţi în favoarea bunăstării porcinelor anul de angajament 2023.

Astfel, în baza noilor convenţii, FNGCIMM va garanta în procent de 80%, la solicitarea finanţatorului, creditele pentru capital de lucru necesar desfăşurării activităţilor curente, acordate de către instituţiile de credit partenere. Pentru garanţia acordată se plăteşte un comision de garantare, calculat pe baza ratingului atribuit beneficiarului de instituţia finanţatoare. Valoarea finanţărilor va fi de maximum 90% din valoarea adeverinţei eliberate de APIA.

- Advertisement -

Fermierii solicitanţi ai schemei de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor aferente perioadei 1 ianuarie – 30 iunie 2023 şi beneficiari ai intervenţiei DR 06 – bunăstarea animalelor, pachet a) plăţi în favoarea bunăstării porcinelor anul de angajament 2023 şi pachet b) plăţi în favoarea bunăstării păsărilor anul de angajament 2023, pot accesa credite cu garanţia FNGCIMM.

Beneficiarii, IMM-uri definite conform legii, trebuie să se încadreze în criteriile de eligibilitate ale finanţatorului, să deţină adeverinţele emise de APIA, să nu se afle în dificultate financiară şi să nu beneficieze de garanţii de la alte Fonduri de garantare pentru finanţarea accesată.

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii -FNGCIMM SA-IFN- este o instituţie financiară nebancară, cu capital de risc, înfiinţată în scopul facilitării accesului IMM-urilor la finanţări, prin acordarea de garanţii pentru instrumentele de finanţare contractate de la bănci comerciale sau din alte surse.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img