Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene: Creşterea vârstei de pensionare este prevăzută în PNRR însă termenul este 2035

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş a declarat marţi, la Parlament, că creşterea vârstei de pensionare şi alinierea, de fapt, a vârstei de pensionare este prevăzută în PNRR însă termenul este anul 2035. El a precizat că detaliile tehnice le poate da şi le vor oferi colegii de la Ministerul Muncii care răspund de ducerea la bun sfârşit al acestui jalon. ”Să îi lăsăm să termine jalonul legat de pensiile speciale”, a mai spus Boloş.

„Creşterea vârstei de pensionare şi alinierea, de fapt, a vârstei de pensionare este prevăzută în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, însă termenul, din câte îmi aduc aminte, este anul 2035”, a spus Boloş. Ministrul Investiţiilor a precizat că este ”un jalon care urmează după jalonul de pensii speciale şi pe care, la momentul potrivit, o să-l prezinte colegii de Ministerul Muncii, fiind, de asemenea, o greutate ca aceste reforme în ceea ce priveşte cheltuielile publice cu pensiile să poată să fie validate de către Comisia Europeană”.

”Sunt cele mai grele jaloane şi trebuie să le acordăm sprijin, pentru că, până la urmă, România şi interesul României este în joc”, a mai spus Marcel Boloş. Întrebat dacă această prevedere vizează doar femeile, Boloş a arătat că potrivit legislaţiei pe care o avem acum, această aliniere a vârstei de pensionare, la bărbaţi şi femei, este trecută textual în PNRR”.

”Eu vă pot spune din perspectiva continuţului acestui jalon. Detaliile tehnice le poate da şi le vor oferi colegii de la Ministerul Muncii care răspund de ducerea la bun sfârşit al acestui jalon. Să îi lăsăm să termine jalonul legat de pensiile speciale, pentru că este un jalon extrem de greu care se lucrează în parteneriat cu ministerele de linie şi este un volum de muncă imens pe care colegii îl fac de la nivelul Ministerului Muncii şi care au un impact asupra unui număr mare de populaţie”, a precizat Boloş.

Ministrul a mai explicat că jalonul vorbeşte despre acordarea de stimulente pentru a duce vârsta de pensionare până la 70 de ani, şi anume că ”sunt acordate anumite facilităţi pentru cei care deşi au depăşit vârsta de pensionare, încă sunt în perioada în care desfăşoară activităţi şi sunt activi pe piaţa muncii”.

”Repet, soluţia tehnică este la Ministerul Muncii şi este o decizie care se va lua la nivelul coaliţiei, pentru că este un jalon cu extrem de mare impact asupra populaţiei şi trebuie cumpănite bine lucrurile din acest punct de vedere. Nu pot să vă ofer alte informaţii decât cele care sunt în jalon”, a adăugat Marcel Boloş.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bill Gates: Inteligența artificială ar putea duce la 1 miliard de decese

    Co-fondatorul Microsoft Bill Gates crede că inteligența artificială ar...

    Coldea vrea să își pună ministru la Justiție

    Fosta judecătoare Andrea Chis  este propunerea pentru funcția de ministru...

    Cea mai mare oțelărie din Ucraina s-a închis din cauza atacurilor rusești

    Grupul siderurgic ArcelorMittal a anunțat vineri că a oprit...

    Banii și Justiția

    Sistemul judiciar reprezintă, în arhitectura oricărui stat de drept,...

    Articole relationate

    Categorii populare