spot_img
4.4 C
București
luni, decembrie 30, 2024
Acasăhighlight«OCCUPY» UNIVERSITĂȚILE SE EXTINDE: Al patrulea centru universitar declanșează proteste/ UPDATE: Și...

«OCCUPY» UNIVERSITĂȚILE SE EXTINDE: Al patrulea centru universitar declanșează proteste/ UPDATE: Și la București și Iași s-au declanșat proteste

-

Studenţii suceveni anunţă că sunt solidari cu colegii lor din alte centre universitare din ţară care au declanşat proteste faţă de subfinanţarea educaţiei şi că joi seară se vor aduna într-un amfiteatru unde vor dezbate probleme studenţeşti, după vizionarea filmului documentar „Piaţa Universităţii”, transmite Mediafax.

- Reclama -

UPDATE: Proteste s-au declanșat și la Iași și București. Astfel numărul centrelor universitare sunt proteste a ajuns la 6. Miercuri, în jurul orei 18, aproximativ 40 de studenţi au intrat în sediul Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii din Bucureşti. Au ocupat holul central, ca parte mişcării mai ample de ocupări de universităţi iniţiate de Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România. Alt protest este la Amfiteatrul “Mihail Kogălniceanu” din Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași. DETALII DESPRE PROTESTELE DE LA BUCUREȘTI ȘI IAȘI.

- Advertisement -

Asociaţia Studenţilor din Universitatea Suceava (ASUS), a anunţat, miercuri, printr-un comunicat de presă, că va desfăşura o serie de activităţi privind mişcarea studenţească şi reprezentarea studenţilor, în semn de solidaritate cu colegii din celelalte centre universitare care au început activităţi de „occupy” în amfiteatre.

„Acţiunile de «occupy» vin ca avertisment pentru Parlamentul României şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, care să facă demersurile necesare pentru schimbarea legii educaţiei şi creşterea participării studenţilor la alegerile de rectori. Studenţii atrag atenţia că vocea lor trebuie să conteze atunci când sunt aleşi cei care conduc şi dau direcţiile în universităţi”, se arată în comunicat.

- Advertisement -

ASUS precizează că în semn de solidaritate va difuza joi, începând cu ora 20.00, într-o sală a universităţii, filmul documentar „Piaţa Universităţii”, urmat de alte activităţi care privesc reprezentarea studenţilor.

Potrivit Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), proteste ale studenţilor au loc şi la Universitatea Maritimă din Constanţa, la Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi şi la Universitatea de Vest din Timişoara.

Lista de revendicări a studenţilor cuprinde creşterea finanţării educaţiei şi asumarea reală de către Parlament şi Guvern a alocării a 6% din PIB pentru educaţie, aşa cum prevede legea; includerea studenţilor în proporţie de 25% din electori în alegerea rectorilor, a decanilor şi includerea acestora în aceeaşi proporţie în consiliile departamentelor din facultăţi – locul în care se iau decizii cu privire la curriculă şi planurile de învăţământ; creşterea investiţiilor în servicii pentru studenţi: creşterea burselor, în special a burselor sociale, investiţii în construcţii de noi cămine şi cantine şi investiţii în repararea şi modernizarea celor existente; implementarea reală a unui învăţământ centrat pe student, profesorii nemaifiind simpli oratori ai unor cursuri prăfuite de timp, ci cei care creează medii de învăţare pentru studenţi pentru ca aceştia să dobândească abilităţi şi competenţe, învăţând cum să folosescă informaţiile de la curs, nu doar să le reproducă.

Pe aceeaşi listă se regăsesc reforma curriculară din universităţi, pentru a face programele de învăţământ relevante pentru piaţa muncii şi pentru nevoile şi interesele studenţilor de azi; implicarea studenţilor în toate procesele de asigurare a calităţii, la nivel intern şi extern, atât la evaluări ale instituţiilor de învăţământ superior, cât şi în evaluări ale programelor de studii; respectarea de către universităţi şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice a „Statutului Studentului”, care conţine toate drepturile şi obligaţiile studenţilor, şi depunerea de eforturi pentru sancţionarea universităţilor care încalcă flagrant drepturile studenţilor; respectarea dreptului la liberă exprimare a studenţilor de către universităţi şi Ministerul Educaţiei, prin asumarea rolului de cultivator al spiritului critic în rândul noilor generaţii, în contextul în care tot mai mulţi studenţi care au curajul să spună problemele din universităţi sau mediul universitar românesc sunt sancţionaţi.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img