Iranul și partenerul său strategic chinez

Preşedintele iranian Ebrahim Raisi va efectua o vizită de trei zile în China, în perioada 14-16 februarie, cu scopul de a întări relaţiile cu principalul partener comercial al Iranului, au anunţat duminică mass-media oficiale, transmite AFP.

Raisi va părăsi luni seară Teheranul cu destinaţia Beijing, la invitaţia omologului său chinez Xi Jinping, potrivit agenţiei de presă Irna.

Cei doi şefi de stat s-au întâlnit pentru prima dată în septembrie 2022, cu prilejul summitului Organizaţiei de cooperare de la Shanghai (OCS), organizat la Samarkand, în Uzbekistan.

În timpul acelei reuniuni, preşedintele iranian a făcut apel la întărirea relaţiilor economice cu Beijingul, îndeosebi în domenii precum „petrolul şi energia, transporturile, agricultura, comerţul şi investiţiile”.

În martie 2021, după ani buni de negocieri, Iranul a încheiat cu China – ţară ”prietenă în timpuri de grea încercare” – un acord de cooperare strategică şi comercială pe 25 de ani.

China este cel mai mare partener comercial al Iranului, remarcă Irna, care citează statistici oficiale. Exporturile iraniene către China au atins 12,6 miliarde de dolari, iar importurile au fost de 12,7 miliarde de dolari în primele zece luni ale anului iranian, care a început în martie 2022.

China este totodată unul dintre membrii-cheie ai dialogului multilateral care urmăreşte relansarea acordului încheiat în 2015 între Iran, pe de o parte, şi şase mari puteri, pe de altă parte (China, Rusia, Statele Unite ale Americii, Franţa, Germania şi Regatul Unit), plus Uniunea Europeană, cu privire la limitarea programului nuclear iranian în schimbul ridicării sancţiunilor internaţionale.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump, atac la NATO, Coreea de Sud, Japonia și Australia: Pa, pa

    Problemele din relațiile SUA-NATO au început cu Groenlanda, a...

    Trump, Canada și Regele

    Statele Unite nu vor invada Canada și nu vor...

    Trump: Pot distruge podurile și centralele electrice din Iran în 4 ore

    Președintele american Donald Trump a declarat luni că Statele...

    Românii din regiunea Odesa: Zelenski ne-a mințit cu școlile in limba română

    Asociația „Basarabia” a Românilor din regiunea Odesa susține că...

    Trump: Nu mă interesează dacă fac crime de război in Iran

    Președintele american Donald Trump a afirmat luni că nu...

    Războiul din Iran lasă Ucraina fără muniție pentru apărarea aeriană

    Prelungirea războiului dus de SUA și Israel împotriva Iranului...

    Articole relationate

    Categorii populare