Europarlamentarul PMP Eugen Tomac a afirmat că procesul pe care l-a deschis la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, după ce România nu a fost primită în Spaţiul Schengen, nu blochează negocierile ţării noastre cu Austria, menţionând că dacă în următorii doi ani în Consiliul de Justiţie şi Afaceri Interne nu va exista unanimitate pentru aderarea României la Schengen, acest proces rămâne singura şansă pentru îndeplinirea acestui obiectiv.
„Acest proces deschis la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene nu blochează negocierile României cu Austria, nu blochează negocierile Bulgariei cu Olanda, Consiliul are dreptul şi libertatea de a lua oricând această decizie. Un proces la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, pentru că am văzut multe opinii, nu blochează nici într-un fel libertatea pe care o are Consiliul de a se întruni ori de câte ori consideră, poate exista şi un Consiliu extraordinar şi lua o decizie prin care să repare această nedreptate”, a declarat, sâmbătă, Eugen Tomac, într-o conferinţă de presă.
El a precizat că estimează că acest proces va dura un şi jumătate, doi ani cel mult.
Europarlamentarul PMP a menţionat că nu crede că în acest an va exista unanimitate pentru aderarea României la Spaţiul Schengen.
„Mai există un aspect important pe care trebuie să îl subliniez. România şi Bulgaria îndeplinesc criteriile de aderare din 9 iunie 2010, constată un raport al Comisiei Europene. Croaţia a aplicat la aderarea pentru Spaţiul Schengen în 2021 şi iată că în 2022 a fost acceptată. Cât timp să mai aşteptăm ca anumite state să-şi schimbe abordarea în ceea ce priveşte respectarea legislaţiei Schengen şi evident extinderea spaţiului prin acceptarea României şi Bulgariei. Consider pe deplin justificat acest demers având în vedere că niciun stat şi nici Comisia Europeană până la această oră nu s-a pronunţat pe această discriminare şi abuz de drept pe care o exercită Consiliul în ceea ce priveşte extinderea Spaţiului Schengen prin admiterea României şi Bulgariei şi consider că în acest an nu cred că în Consiliul se va întruni această unanimitate. Mi-ar plăcea să mă înşel, mi-ar plăcea pentru că s-ar bucura 20 de milioane de români, dintre care şase milioane locuiesc în diferite state ale Uniunii Europene şi sunt afectaţi direct la fel ca toate întreprinderile din România, aşa cum anunţă autorităţile române, pierderile anuale sunt de peste 10 miliarde de euro. (…) Dacă nu se va întruni unanimitatea în următorii doi ani, evident că singura şansă va rămâne acest proces”, a mai transmis Tomac.
Europarlamentarul Eugen Tomac, preşedintele PMP, a anunţat, luni, că a deschis o acţiune împotriva Consiliului Uniunii Europene la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, cu scopul de a anula decizia Consiliului JAI şi pentru recunoaşterea dreptului României de a fi în Schengen.