Comuniștii moldoveni: Orice cerere de unificare cu un alt stat va fi pedepsită penal

Deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) din Republica Moldova, de opoziţie, Alexandru Nesterovschi, a declarat că BCS a înaintat Parlamentului o inițiativă legislativă privind introducerea răspunderii penale pentru cererile de lichidare a statalității moldovenești și unirea cu România.

El a făcut aceste afirmaţii în timpul unui briefing susţinut pe 8 februarie.

„Propunem un proiect de lege conform căruia orice cerere de distrugere a Republicii Moldova sau de unificare cu un alt stat va fi pedepsită penal” – a spus politicianul. Potrivit afirmaţiilor lui Nesterovski, autorii inițiativei consideră sloganurile privind unirea Republicii Moldova cu România, care sunt făcute de o serie de partide și mișcări sociale ale țării, drept „subminare a statalității”.

După cum a subliniat deputatul moldovean, în alte țări astfel de apeluri sunt percepute ca un act de înaltă trădare.

Anterior, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat că Occidentul „priveşte” acum Republica Moldova în rolul „următoarei Ucraine”, în timp ce președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, încearcă să se alăture Alianței Nord-Atlantice. După cum a remarcat diplomatul, Occidentul „a poziţionat” în fruntea Republicii Moldova un preşedinte, care „este dornic să intre în NATO” și este pregătit „practic pentru orice”, inclusiv pentru unirea cu România.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Cum au făcut băncile din România profit de 3 miliarde de euro doar din dobânzi

    Băncile comerciale au încasat în primul semestru (S1) din...

    Dezastru la un hotel din Saturn: 55 de persoane asistate medical, 6 la spital

    Ministerul Sănătății a anunțat marți seara că monitorizează îndeaproape...

    Marocul nervos pe vizita anunțată a Regelui Spaniei la Ceuta: O PROVOCARE

    Marocul consideră vizita regelui spaniol Felipe al VI-lea la...

    Trump i-a enervat pe europeni după ce i-a invitat pe ruși la o reuniune financiară a G20

    Invitația ministrului rus de finanțe, Anton Siluanov, la o...

    Reuters: Rusia a blocat porturile ucrainiene

    Atacurile rusești din ultimele luni au blocat efectiv porturile...

    Se negociază o întâlnire Xi-Putin-Trump

    Liderii Rusiei, SUA și Chinei, Vladimir Putin, Donald Trump...

    Trump jr investeste in Polymarket

    Compania de investiții 1789 Capital, al cărei partener este...

    Articole relationate

    Categorii populare