Președintele onorific al Consiliului Consultativ al ICR: Jos Patapievici, Liiceanu și Pleșu

Radu Boroianu, președintele ICR, a anunțat marți că Institutul Cultural Român are nevoie de un Consiliu consultativ, după cum prevede şi legea de funcţionare a ICR.

„Am să-l rog pe domnul Breban să accepte să asigure preşedinţia onorifică a acestui Consiliu Consultativ”, a declarat Radu Boroianu, potrivit Mediafax. De asemenea, Radu Boroianu a spus că forul consultativ al ICR va fi format din şapte membri, care vor fi numiţi de preşedintele ICR.

Prilej pentru Breban de a declanșa un atac dur la adresa lui Horia Roman Patapievici, Gabriel Liiceanu și Andrei Pleșu.

„Eu m-am dedicat romanului, (Augustin n.r.) Buzura la fel, din păcate el a fost demis la modul brutal de acest nefericit şi corupt preşedinte care se numeşte Traian Băsescu, care a numit o echipă catastrofică pentru cultura română, o echipă de necreatori în primul rând, de comentatori doar, dar de comentatori de prost aluat. Patapievici nu era un om prost, din păcate s-a întâmplat cu el ce se întâmplă cu unii care sunt umflaţi excesiv, i s-a părut că este un fel de guru al culturii româneşti. Într-una din primele lui cărţi a înjurat ca o haimana ordinară toată istoria acestui popor în care noi ne-am născut, în care au trăit părinţii şi bunicii noştri. (…) La fel a făcut şi un fost amic de-al meu, unul care promitea să fie filosof şi între timp i s-a stricat căruţa pe drum, Gabriel Liiceanu, care după Revoluţie imediat s-a dus la Paris şi în Le Monde, unde Breban şi-a dat în 1971 demisia contra tiranului, lucru unic în ţările din Est. Gabriel s-a dus repede la Paris să spună că poporul român nu e apt pentru democraţie, consonând cu altă haimana şi ticălos al politicii româneşti, Brucan, căruia i s-au închinat zeci de mii de intelectuali şi posturi de televiziune”, a declarat Nicolae Breban, la conferinţa de presă.

„Am intrat în librărie, pe primul raft este numai Pleşu, cu încă doi-trei băieţi deştepţi, care scot nişte cărţulii drăguţe, finuţe, vioaie. Cu Pleşu am fost prieten. Şi cu Gabriel (Liiceanu n.r.). Gabriel nu s-a ţinut de cuvânt faţă de Noica. N-a ajuns filosof. Eu de-aia m-am împrietenit cu el, am zis „dom’le, ţara asta de păstori şi de oieri, atât de târziu structurată, nici o sută de ani, are nevoie de gânditori!”. Ăla a ratat-o faţă de maestrul lui, iar Pleşu scrie (…) foiletoane vioaie, bine făcute. Am mai avut astfel de eseişti, dar nu e substanţă acolo”, a precizat Nicolae Breban.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Letonia a devenit unul dintre primii cinci importatori de cereale rusești

    Letonia, stat membru al Uniunii Europene și al NATO,...

    Ce se întâmplă pe piața imobiliară de lux din Dubai

    În ciuda conflictului continuu dintre SUA și Iran și...

    Articole relationate

    Categorii populare