India vrea cât mai mult petrol din Rusia

Emisarul special al Indiei la Grupul celor douăzeci (G20), Amitabh Kant, a anunțat că autoritățile de la New Delhi și-au propus să achiziționeze în continuare din Rusia atât petrol cât se poate, relatează agenția Rambler.

În plus, potrivit precizărilor sale, multe țări doresc să găsească modalități de a face comerț în monedele naționale. Kant a subliniat că India nu a stopat livrările de petrol din Rusia după ce Occidentul a impus sancțiuni împotriva Rusiei.

Responsabilul indian a menționat că țara sa observă cum companiile petroliere rusești investesc în India.

„Continuăm să cumpărăm din Rusia atât petrol cât se poate și vom face acest lucru și pe mai departe”, a afirmat Kant, menționând că țara va construi relații de prietenie cu partea rusă.

India este al treilea cel mai mare importator de țiței din lume, după China și SUA, menționează Rambler. Țara cumpără în mod activ petrol rusesc. La sfârșitul anului trecut, ponderea Rusiei în coșul de importuri petroliere al Indiei a fost de peste 20%, ceea ce arată o creștere extraordinară. Pentru comparație, la începutul anului 2022, această pondere era estimată la 0,2%.

Anterior, ministrul pakistanez al Petrolului, Musadiq Malik, a anunțat că țara sa va începe, în aprilie, să cumpere țiței din Rusia. El a precizat că acest lucru se va întâmpla după ce părțile vor conveni în martie toate condițiile comerciale, în special, plata în moneda națională a Pakistanului.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Grecia vrea înapoi sculpturile Pantheonului furate de britanici

    Prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis a declarat astăzi că este...

    Tinerii berlinezi au devenit radicali de stânga. Cum s-a ajuns aici?

    Victoria Partidului Stângii la alegerile regionale de duminică din Berlin poate că nu ar...

    Sârbii merg înainte cu Porțile de Fier 3

    Ministerul sârb al Mineritului și Energiei a comunicat că...

    Papa îngrijorat de apocalipsa pe care o poate provoca inteligența artificială

    Conducătorul Bisericii Romano-Catolice, Papa Leon al XIV-lea, este îngrijorat...

    Siegfried anunță război cu serviciile din Biserică

    Siegfried Mureșan și-a lansat azi un document care conține...

    Articole relationate

    Categorii populare