Senatul transmite CCR o solicitare de respingere a contestației PNL referitoare la hotărârea în cazul Șova

Senatul va trimite Curții Constituționale un punct de vedere, aprobat luni de conducerea Camerei Superioare a Legislativului, prin care solicită respingerea contestației PNL față de hotărârea referitoare la rezultatul votului exprimat în urma cererii DNA de încuviințare a reținerii și arestării preventive a senatorului Dan Șova.

„Biroul permanent a trimis un punct de vedere prin care solicită respingerea contestației PNL”, a precizat luni, pentru AGERPRES, vicepreședintele social-democrat al Senatului, Ioan Chelaru.

Conducerea Senatului a înaintat săptămână trecută Comisiei juridice cererea prin care judecătorii Curții Constituționale au solicitat exprimarea unui punct de vedere cu privire la contestația PNL față de hotărârea în cazul Șova.

Senatorii Comisiei juridice au avut termen pentru un punct de vedere data de luni, 4 mai.

Potrivit lui Chelaru, punctul de vedere formulat de Comisia juridică are 7-8 pagini.

Curtea Constituțională va judeca pe 6 mai contestația PNL pe această temă.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Fiul filosofului francez André Glucksmann vrea președinția Franței. Bunicul său a fost spion sovietic

    Raphaël Glucksmann, liderul partidului francez de centru-stânga Public Tribune...

    Ministrul adjunct de externe polonez: Ucraina să își ceară iertare

    Ministrul adjunct de externe polonez, Ignacy Niemczycki, a propus...

    USR vrea să îl alunge pe Vasile Milea din Sibiu

    Proiectul inițiat de consilierul local USR Sibiu Diana Mureșan,...

    Jean-Claude Van Damme, imaginea Festivalul Internațional de Film de la Niš din Serbia

    Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, l-a găzduit în această seară...

    Articole relationate

    Categorii populare