Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene: In premieră pentru România se vor putea finanţa direct de către Comisia Europeană proiecte de tip Bauhaus

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a declarat vineri, la Oradea, că, în premieră pentru România, se vor putea finanţa direct de către Comisia Europeană proiecte de tip Bauhaus, îmbinând arhitectura şi mediul, pentru o dezvoltare armonioasă.

„Sunt proiecte de noutate, pe care le urmăreşte direct Comisia Europeană şi le alocă bugete pentru a le implementa cu finanţare de la CE. Noul Bauhaus este o premieră la nivelul Uniunii Europene, dar mai ales pentru România. Mi-au atras atenţia două proiecte din Oradea – Grădina urbană Nufărul, proiect estimat de 25 milioane de euro şi cel al Grădinii termale Ioşia, estimat la 20 milioane de euro, proiecte de tip Bauhaus ce pot fi finanţate direct prin alocări speciale ale CE. Eu vă susţin să faceţi demersuri pentru finanţarea lor, pentru că e posibil ca la implementarea lor să vină chiar preşedinta Comisiei Europene, dna Ursula von der Leyen, care susţine acest nou Bauhaus european”, a declarat, în conferinţă de presă, Marcel Boloş.

Un al doilea calup de proiecte tip Bauhaus este, potrivit ministrului, în oraşul Beclean, judeţul Bistriţa-Năsăud, tot pentru o grădină urbană, pe zece hectare.

„M-aş bucura dacă regiunea ar avea două proiecte selectate. Am vrut să fac această precizare pentru că este o premieră pentru România şi vă rog să scrieţi despre aceste proiecte care merită multiplicate,” a subliniat ministrul Boloş, prezent la raportul Direcţiei Management Proiecte cu Finanţare Internaţională din cadrul Primăriei Oradea.

Hot this week

Topics

Mai mult

    De ce a vrut Trump acordul Diesel cu Putin

    Președintele SUA, Donald Trump, a ajuns la un acord...

    Culisele înțelegerii ruso-americane. Ce au oferit americanii

    Statele Unite ale Americii au oferit Rusiei trei stimulente...

    Zelenski susține că nu știe despre anunțul lui Trump privind un armistițiu energetic cu Rusia

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat astăzi că nu...

    Trump anunță un armistițiu energetic intre Ucraina și Rusia

    Un armistițiu energetic este stabilit între Rusia și Ucraina;...

    Articole relationate

    Categorii populare