O licitație pentru un drum județean în Mehedinți

Consiliul Județean Mehedinți a lansat o nouă licitație, la început de an, pentru DJ 671E, pe tronsonul Pârvulești, sector betonat – Căzănești, (int. cu DN 67), în lungime de 15 km, ce va fi reabilitat în cadrul Programului Național de Investiții “Anghel Saligny”, valoarea proiectului fiind de 60.353.844,488 lei, cu TVA.

Pe lângă reabilitarea drumului, se vor realiza 2 poduri noi, dispozitive de scurgere a apelor, podețe transversale, legături cu drumurile laterale, accese la proprietăți și lucrări privind siguranța circulației.

“Pe de o parte, obiectivul este important pentru locuitorii comunei Căzănești și cei din zona limitrofă, iar pe de altă parte, facilitează accesul către Crama Corcova, acolo unde, anual, se desfășoară evenimentul de ciclism “Corcova Trail Race”, la care vin participanți din toată țara, ceea ce, din punct de vedere turistic, are o importanță deosebită pentru județul Mehedinți.Drumuri bune să aveți!”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Pariul pierdut al Lui Dumnezeu

    de Adriana Stoicescu, judecător Dacă te uiți la ce a...

    Casa Albă: Zelenski îl enervează pe Trump

    Liderul ucrainean Volodimir Zelenski îl „enervează” pe președintele american...

    Merz vrea să schimbe fața CDU prin socialism

    Cancelarul german Friedrich Merz a dezvăluit luni o imagine...

    Trump spune că ar putea candida pentru un al treilea mandat

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că va candida...

    Trump spune că s-ar putea intâlni cu Kim: Ar fi incitant, nu-i așa?

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că s-ar putea...

    Zelenski a promulgat legea împotriva școlilor românești

    Președintele Ucrainei, Volodîmîr Zelenski, a promulgat luni, 12 octombrie,...

    Articole relationate

    Categorii populare