Qatarezii îi pun la punct pe europeni în scandalul de corupție

Ministrul de Externe al Qatarului, Mohamed bin Abderrahman, a respins în prezenţa înaltului reprezentant al Uniunii Europene pentru politică externă, Josep Borrell, ceea ce a descris drept „înşelătoare scurgeri mediatice” în legătură cu Qatargate, o presupusă schemă de luare de mită care afectează Qatarul, Marocul şi Parlamentul European, transmite miercuri EFE.

„Insistăm asupra necesităţii de a respecta procedurile judiciare şi de a nu anticipa rezultatele investigaţiilor”, a declarat ministrul qatarian pe contul său oficial de Twitter, în care a indicat că s-a întâlnit cu Borrell, marţi, la Amman, pe marginea unei conferinţe privind Irakul.

„L-am asigurat de poziţia noastră, prin care respingem înşelătoarele scurgeri mediatice care implică numele Qatarului în această chestiune”, a adăugat şeful diplomaţiei din Qatar.

Şi Borrell s-a referit la întâlnirea cu Abderrahman pe contul său de Twitter, afirmând că a abordat cu acesta „probleme bilaterale şi provocări regionale, printre altele, inclusiv plângeri împotriva unor membri şi angajaţi ai Parlamentului European”.

„Am convenit asupra necesităţii ca investigaţiile în curs să ofere o claritate deplină”, a adăugat el.

Anterior, Qatarul a respins „categoric” în comunicate separate informaţiile care îl legau de scandalul de presupusă luare de mită din PE, dar este pentru prima dată când un înalt oficial din ţara arabă vorbeşte deschis despre această problemă.

Poliţia belgiană a arestat săptămâna trecută mai multe persoane suspectate că ar fi primit mită din Qatar şi Maroc, inclusiv pe europarlamentara social-democrată elenă Eva Kaili, care a fost şi una dintre vicepreşedinţii legislativului european.

Kaili ar face parte dintr-o presupusă schemă de mită legată de Qatar şi Maroc, în care ar fi implicaţi oameni din mediul politic grec şi mai mulţi europarlamentari, sindicalişti şi lobbişti de diferite naţionalităţi, dintre care unii au fost reţinuţi. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump: Taiwanul să nu încerce să își declare independența de China

    Președintele american Donald Trump a declarat pentru Fox News...

    Xi-Trump, un summit pentru aproape nimic

    Președinții chinez Xi Jinpin și american Donald Trump au...

    Dronele ucrainiene au doborât guvernul leton

    Demisia prim-ministrului leton, Evika Silina, pe fondul recentului incident...

    Franța pierde Africa. Ce face Macron?

    Administrația președintelui Emmanuel Macron a fost marcată de pierderea...

    După ce i-a făcut pe germani „leneși”, Merz își pune țărână in cap

    Cancelarul Friedrich Merz, plin de remușcări, pe măsură ce...

    Articole relationate

    Categorii populare