Cum a dat Viktor Orbán cu pumnul în masă la Bruxelles și nevestele de premieri şi şefi de servicii angajate la companii austriece din România

Comisia Europeană s-apucă şi recomandă îngheţarea a 7,5 miliarde de euro din fondurile de coeziune destinate Ungariei şi a 5,8 miliarde din planul de relansare, pe motiv de justiţie naşpa şi corupţie.În replică, Orban, prin veto, blochează pachetul de 18 miliarde de euro care ar fi trebuit să fie acordat Ucrainei în 2023.Aseară, Bruxelles-ul acceptă să dea Ungariei cele 5,8 miliarde de euro, plus 6,3 miliarde de euro din cele 7,5 miliarde, iar Ungaria acceptă să voteze alea 18 miliarde pentru Ucraina. E drept, ca să nu pară chiar papagali, ăia din Comisie au mai băgat nişte condiţii pentru accesul la banii pentru planul de redresare, condiţii care nu deranjează deloc ungurii, fiindcă au fost lejer de acord cu ele.Cam aşa, a scris pe Facebook Daniela Iuliana Tobă, fost purtător de cuvânt al STS.

Aparent fără legătură, observ în treacăt: cîtă vreme în România neveste de premieri şi şefi servicii sînt angajate la companii austriece din ţară, cîtă vreme teancuri de rezervişti din servicii sînt angajaţi în companiile astea, cîtă vreme austriecii continuă să fie ultradarnici cu şpăgile în buzunare de politicieni, cam cine dintre decidenţii români cu responsabilitate pe Schengen credeţi că ar vrea să deranjeze frumuşeaţa de armonie bănoasă cu Austria? Oh, da, ne facem că ne încordăm acum muşchii, dar numa’ ăia faciali.Şi mai observ un lucru: toată lumea s-a dus grămadă pe fenta Austria, uitînd de Olanda. Asta deşi este evident că cele două ţări au mers mînă în mînă, la înţelegere, pentru blocarea României şi Bulgariei, pe sistemul „ia-l tu p-ăla, că mă ocup eu de ăsta să-i dau la bot”. Şi oricîte scenarii optimiste ar curge, cum ar fi cele legate de reuniunea Consiliului European din 15 decembrie şi următorul JAI din martie, cîtă vreme România e la Pachet cu Bulgaria şi cîtă vreme un război e la graniţă, eu privesc cu scepticism, nu cu optimism spre lunile următoare.Iar dacă tot am pomenit de război, îmi menţin opinia conform căreia votul Austriei a fost dat nu din interesele personale, politice, ale cancelarului austriac (fost trainer de formare pentru ofițerii de informații pentru Ministerul Federal al Apărării, nu aprozarist), ci urmare intereselor acelui grup de state europene care privesc din alte perspective decît americanii extinderea războiului pe spaţiul european. De altfel, cred că s-a trecut prea uşor peste afirmaţia proaspătă a lui Stoltenberg: „Dacă lucrurile merg prost, pot merge îngrozitor de prost. Este un război teribil în Ucraina. Este, de asemenea, un război care poate deveni un război cu drepturi depline și care se poate extinde într-un război major între NATO și Rusia.” Cu asta are legătură, în opinia mea, respingerea noastră în Schengen, mai spune Tobă.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Axios: Trump ar putea anula ințelegerile cu rușii de la Anchorage

    La summitul G7, președintele american Donald Trump a indicat...

    Ziua Universală a Iei, sărbătorită la Pădurea Crihala din Drobeta Turnu Severin

    La Pădurea Crihala, s-a sărbătorit #ZIUA_UNIVERSALĂ_A_IEI printr-un eveniment dedicat...

    Ziua Dunării

    Vicepreședintele Consiliului Județean Mehedinți, Ionică Negru, a participat la...

    Chinezii fac baie de sânge in industria auto germană

    Constructorii auto germani încep cea mai amplă restructurare din...

    Cetățenii vor plăti la toamnă nota de plată a blocajului politic. VA FI PIPERATĂ

    Negocierile pentru un nou guvern s-au prăbușit lamentabil vineri...

    Un român a cumpărat voturi pentru Partidul Socialist spaniol

    Un român din Spania a adus conaționalii la vot...

    Nicușor acuză PNL că ține România in criză politică

    Preşedintele Nicuşor Dan anunţă, vineri seara, după discuţia cu...

    Articole relationate

    Categorii populare