spot_img
3 C
București
sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăAnalizeEuroparlamentarul Guido Reil cere scuze României

Europarlamentarul Guido Reil cere scuze României

-

- Reclama -

Europarlamentarul Guido Reil şi-a cerut scuze pentru criticile aduse ţării noastre într-un discurs pe care l-a susţinut în Parlamentul European, în luna octombrie, reacţia lui fiind publicată joi pe către deputatul social-democrat Natalia Intotero pe pagina sa de Facebook.

- Reclama -

Declaraţia parlamentarului european a fost făcută după ce acesta a vizitat judeţul Hunedoara, la începutul lunii decembrie, la invitaţia deputatului Natalia Intotero, preşedintele Comisiei pentru educaţie din Camera Deputaţilor.

- Advertisement -

În mesajul său, deputatul european menţionează că după vizita în România a reuşit să-şi creeze o imagine proprie despre poporul român, pe care l-a apreciat ca fiind primitor, binevoitor şi mândru de cultura sa.

„Trebuie să spun că am cunoscut oameni incredibil de binevoitori şi primitori. Oameni care sunt mai săraci decât cei din Germania. Dar oameni care sunt totuşi bogaţi pentru că sunt mândri. (…) Mândri de cultura lor, mândri de ţara lor. O ţară care este una cu biserica ei. (…) Oameni care îşi iubesc familia – familia clasică. Toate acestea sunt lucruri pe care şi eu le iubesc şi pentru care am un respect deosebit. De aceea, vreau să spun, din toată inima, că doresc să îmi cer iertare poporului român, mândrului popor român”, spune deputatul european Guido Reil într-un mesaj video.

- Advertisement -

La rândul său, deputatul Natalia Intotero şi-a exprimat aprecierea faţă de mesajul parlamentarului european, menţionând că doar prin colaborare şi educaţie pot fi depăşite barierele sociale „create artificial de omenire în secole întregi de polarizare şi violenţă”.

„Doar prin colaborare şi educaţie putem să depăşim acele bariere sociale care au fost create artificial de omenire în secole întregi de polarizare şi violenţă. Împreună, putem să găsim înţelegere comună în orice situaţie. Cel mai important lucru este să facem paşi concreţi în acest sens. Indiferent de rezultatul votului privind aderarea României în spaţiul Schengen, indiferent câte obstacole întâmpinăm în drumul nostru, în pofida încercărilor constante de dezbinare, vom rămâne un popor mândru şi unit. Aşa să ne ajute Dumnezeu!”, a menţionat deputatul social-democrat.

Parlamentarul european Guido Reil s-a aflat, la începutul lunii decembrie, într-o vizită de trei zile în judeţul Hunedoara, la invitaţia deputatului Natalia Intotero, care spunea, la acea vreme, că doreşte ca oaspetele său să cunoască „România adevărată”.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img