Deputata Horga: Eliminăm dosarele cu șină, copiile după acte și taxa neoficială de xerox

Eliminăm dosarele cu șină, copiile după acte și taxa neoficială de xerox. Plenul Camerei Deputaților a aprobat legea prin care se interzice instituțiilor publice și persoanelor juridice de drept privat să solicite copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către alte instituții publice sau persoane juridice de drept privat.Sunt inițiator al proiectului de lege, alături de Sebastian Burduja și Diana Morar.Extindem aria de aplicabilitate a unei prevederi pe care am introdus-o anterior și care viza instituțiile publice centrale. Noul act normativ extinde interdicția de a cere copii și la nivelul administrației publice locale, companiilor de utilitați sau universități, afirmă deputata PNL de Giurgiu, Gabriela Horga, pe Facebook.

Instituţiile care solicită copii pe hârtie ale unor documente, altele decât cele emise tot de către instituţii publice, vor asigura, în mod gratuit, fotocopierea acestora.Instituţiile menționate nu pot solicita persoanelor fizice sau persoanelor juridice dosare, dosare cu șină, precum și niciun alt articol sau obiect de birotică sau papetărie.De asemenea, au obligaţia de a pune la dispoziţia cetăţenilor, în mod gratuit, în format fizic pe hârtie şi în format electronic pe pagina de internet proprie, modele de formulare sau cereri aferente tuturor serviciilor publice furnizate.Eliminăm prevederile care îngreunează relația cetățean-administrație și viața cetățeanului care este plimbat dintr-un birou în altul și la xerox. Instituțiile trebuie să comunice între ele și să servească cetățeanul, cu reguli clare, fără a-l pune inutil pe drumuri, mai spune Horga,

Hot this week

Topics

Mai mult

    Jean-Claude Van Damme, imaginea Festivalul Internațional de Film de la Niš din Serbia

    Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, l-a găzduit în această seară...

    New York Times și Financial Times: Criza alimentară bate la ușă

    Sistemul alimentar global depinde de comerțul neîntrerupt, energia accesibilă...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Sper ca nu ne oprim la merdenele

    de Adriana Stoicescu, judecător Sper ca nu ne oprim la...

    Fostul șef al Armatei ucrainiene: În loc să construim un stat ucrainean avem o republică oligarhică de clan

    Politicile guvernului ucrainean și situația din țară alimentează îndoielile...

    Iranul a descoperit un nou zăcământ de gaze estimat la câteva zeci de miliarde de dolari

    Ministrul iranian al industriei petroliere, Mohsen Paknejad, a declarat...

    Articole relationate

    Categorii populare