PSD se opune propunerii CNAS de a limita decontările la un singur serviciu medical pe zi pentru aceeaşi persoană

Reprezentanţii PSD au transmis că resping categoric propunerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) de a deconta un singur serviciu sau tratament medical pe zi, pentru acelaşi cod numeric personal. Măsura restrânge drastic accesul la sănătate al persoanelor asigurate şi afectează grav calitatea actului medical, mai arată social-democraţii.

„În formularea actuală din referatul CNAS pentru aprobarea noului Contract-Cadru, reglementarea este inacceptabilă. În multe situaţii, pentru stabilirea unui diagnostic corect sau pentru o intervenţie medicală sunt necesare mai multe servicii, care trebuie prestate în aceeaşi zi. În acelaşi timp, această prevedere este o încălcare a dreptului la sănătate al pacienţilor, care ar fi puşi pe drumuri, în mod repetat şi nejustificat, pentru a beneficia de serviciile medicale la care au dreptul prin lege”, precizează PSD, într-un comunicat de presă.

PSD va solicita o analiză asupra acestor prevederi în cadrul coaliţiei de guvernare şi se va opune oricăror dispoziţii care limitează accesul la sănătate al cetăţenilor asiguraţi.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Premierul slovac: Abolirea dreptului de veto va marca începutul sfârșitului UE

    Abolirea dreptului de veto al statelor membre ale UE...

    Trump l-a înfrânt pe Orbán? Distanța lui Le Pen față de republicani

    Înfrângerea partidului Fidesz-Alianța Civilă Maghiară, condus de premierul Viktor...

    Ucraina propune o întâlnire Zelenski-Putin in Turcia

    Ucraina este pregătită pentru o întâlnire a lui Vladimir...

    Adrian Năstase la Budapesta: S-a dovedit încă odată că americanii nu au foști prieteni

    Am petrecut câteva zile la Budapesta, imediat după alegerile...

    Reset financiar pentru IMM-uri: soluția de refinanțare susținută de FNGCIMM

    Beneficiarii programelor guvernamentale IMM Invest Plus și IMM Plus,...

    Șeful Pentagonului: Jurnaliștii sunt oponenții lui Isus

    Secretarul american al Apărării, Pete Hegsett, a criticat astăzi...

    Articole relationate

    Categorii populare