Viktor Orbán și-a făcut alianță naționalistă în Parlamentul European

Şase partide naţionaliste din Parlamentul European – din Austria, Ungaria, Spania, Franţa, Italia şi Polonia – au semnat un acord de cooperare parlamentară pe teme de politică europeană, a informat miercuri Partidul Libertăţii din Austria (FPO, de dreapta), transmite EFE conform Agerpres.

Într-un comunicat, eurodeputatul FPO Harald Vilimsky califică acordul drept un pas important „pentru cooperarea partidelor patriotice şi conservatoare la nivel european”.

Acordul a fost semnat de FPO, Liga (Italia), Gruparea Naţională (Franţa), Vox (Spania), Fidesz (Ungaria, partidul lui Viktor Orbán) şi de un partid minoritar din coaliţia de guvernământ din Polonia.

Fără a da detalii despre acord, Vilimsky a apreciat că această „cooperare a reprezentanţilor facţiunilor ID, ECR şi a parlamentarilor Fidesz uneşte ceea ce trebuie să fie unit”.

Identitate şi Democraţie (ID) este un grup politic de dreapta din Parlamentul European, din care fac parte, între altele, FPO, Liga şi Gruparea Naţională. Din grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR) fac parte, între alţii, Vox, în timp ce Fidesz nu face parte din niciun grup politic după ce a ieşit în 2021 din Partidul Popular European (PPE) pentru a evita să fie dat afară din acest grup.

Obiectivul cooperării este, potrivit lui Vilimsky, să se formeze „o axă politică puternică drept contrapondere la imigraţia masivă şi la centralizarea UE”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Scandalul Nvidia-Huang provoacă război in Administrația Trump

    Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessant, a criticat Departamentul Comerțului...

    Revenirea in triumf a lui Jensen Huang

    Silicon Valley este în efervescență în legătură cu revenirea...

    2 ofițeri SRI, bătuți crunt într-o cârciumă din Zalău

    Doi ofițeri SRI din Zalău au luat bătaie intr-un...

    SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DROBETA-TURNU SEVERIN A FOST INCLUS ÎN PROGRAMUL NAȚIONAL DE SCLEROZĂ MULTIPLĂ

    Pentru că sănătatea oamenilor este o prioritate.,continuam să investim...

    Campanie gratuită in Mehedinți pentru depistarea cancerului oral

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat alături...

    Ucraina nu poate folosi avioanele F-16 primite din Occident

    Ucraina folosește rareori avioanele de luptă F-16 primite de...

    Articole relationate

    Categorii populare