Ministrul de interne austriac criticat din propriul partid pentru opoziția la extinderea Schengen

Deputaţi austrieci din Parlamentul European au criticat marţi poziţia ministrului austriac de interne, Gerhard Karner, care s-a opus extinderii Spaţiului Schengen, informează agenţia croată de presă HINA.

Criticile ministrului Karner, în special în ceea ce priveşte Croaţia, sunt complet eronate, a declarat eurodeputatul Andreas Schneider, din partea Partidului Social Democrat din Astria (SPO).

El a adăugat că există unele probleme nerezolvate în ceea ce priveşte Bulgaria, dar că nu ar trebui să se pună în discuţie extinderea Schengen.

Parlamentul European a aprobat intrarea Bulgariei, Croaţiei şi României în Spaţiul Schengen şi nu există nicio modificare în acest sens, a declarat eurodeputatul Lukas Mandl de la Partidul Popular din Austria (OVP), coleg de partid cu Karner.

De asemenea, el a afirmat că este nevoie de un semnal serios pentru a accelera procesul de îmbunătăţire a politicilor de migraţie şi azil în UE.

În schimb, europarlamentarul Herald Vilimsky de la Partidul Libertăţii din Austria (FPO), un partid populist de dreapta, a declarat că nu este în favoarea extinderii spaţiului Schengen.

Schengen nu este un concept potrivit pentru situaţia actuală. Frontierele externe ale UE nu sunt suficient de protejate, motiv pentru care statele membre ale UE trebuie să îşi păstreze dreptul de a-şi proteja frontierele, a declarat Vilimsky.

Eurodeputaţii sunt reuniţi în şedinţă plenară la Strasbourg până joi.

Ministrul austriac de interne, Gerhard Karner, s-a opus în mai multe rânduri în ultimele zile extinderii Spaţiului Schengen, afirmând că acesta nu funcţionează, după cum o dovedeşte numărul crescut de solicitanţi de azil în Austria.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Armata sârbă va avea in 2 săptămâni roboți

    Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, a anunțat astăzi la Šabac,...

    Premierul polonez: Urmează luni critice pentru Ucraina

    Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat că lunile următoare...

    Trump anunță cea mai mare tranzacție petrolieră din istoria lumii

    Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că Washingtonul a...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Ultimul cerc al Diavolului

    de Adriana Stoicescu, judecător România e o țară captivă, statul...

    „Atacul haştagilor la Pahonţu este o uriaşă greşeală strategică”

    ANALIZĂ CONTELE DE SAINT GERMAIN (LINK) Dacă războiul a ajuns...

    Trump a lovit fast-food-ul american

    Politicile de imigrare ale președintelui american Donald Trump au...

    Articole relationate

    Categorii populare