Fostul preşedinte Ion Iliescu scrie, luni, pe blog, că e ”neplăcut suprins” de modul în care au fost reflectate afirmaţiile sale pentru ”Der Spiegel”, susţinând că nu a confirmat în niciun fel existenţa unei închisori ilegale a CIA în România, închisoare unde s-ar fi aplicat tehnici precum tortura.
”Vreau să fiu cât se poate de clar: nu am confirmat în niciun fel existenţa unei închisori ilegale a CIA pe teritoriul României, închisoare în care s-ar fi aplicat tehnici ilegale de interogare, cum ar fi tortura. Am precizat la fel de clar că, dacă aş fi ştiut ce destinaţie are facilitatea solicitată de partea americană, aş fi luat, cu siguranţă, o altă decizie. Ştiind ceea ce aprobasem – acordarea unui sediu pentru reprezentanţa CIA în România-justifică faptul că, în toţi aceşti ani, am negat existenţa unei închisori CIA pe teritoriul Româniai. Resping cu toată hotărârea interpretarea acestui gest-firesc între parteneri şi aliaţi-drept o formă de a «mitui» partea americană, pentru ca România să fie primită în NATO. Aprobarea a fost dată, din câte ştiu, după ce la Praga, la summitul NATO, în noiembrie 2002, s-a luat decizia admiterii ţării noastre în Alianţa Nord-Atlantică. Admiterea în NATO este rezultatul firesc al reformelor politice şi militare operate după 1989 şi a avut un şir de costuri, pe care le-am acceptat, pentru că beneficiile apartenenţei noastre la NATO întrec cu mult costurile. Iar acum vedem cu adevărat că atunci am făcut o alegere corectă, care ne asigură securitatea, într-un context internaţional complicat şi extrem de periculos”, afirmă fostul şef al statului.
Potrivit acestuia, cooperarea pe multiple planuri între Bucureşti şi Washington s-a accentuat şi consolidat în ultimii 15 ani, lucru recunoscut şi continuat de preşedinţii şi guvernele care s-au succedat de atunci la conducerea României.
”Ne-am asumat nişte angajamente, care nu sunt nici ale mele, nici ale lui Traian Băsescu sau ale noului preşedinte, Klaus Iohannis. Sunt ale României, sunt în logica servirii intereselor României. Revin şi spun: pentru toate există un cost. SUA şi-au asumat lupta împotriva terorismului. Această luptă a avut şi are nişte costuri, umane şi materiale. Costuri pe care le-am cunoscut şi noi, în angajamentul nostru în Irak şi Afganistan. Nu trebuia să ni le asumăm? Nu trebuia să respectăm regulile stabilite prin tratatele la care suntem parte?”, mai scrie Ion Iliescu.
El mai spune că este ”ridicolă şi mai ales degradantă pentru România, periculoasă pentru interesele ei”, afirmaţia că declaraţia sa ”face jocul ruşilor”.
”După aceeaşi logică, raportul prezentat la începutul anului în Congresul SUA, raport extrem de critic faţă de CIA şi de tehnicile sale de interogare, face, la rândul lui, jocul ruşilor. Vi se pare că se poate spune aşa ceva, fără a cădea în ridicol? Raportul Congresului este expresia cea mai concretă a tăriei unei democraţii, care, atunci când este nevoie, îşi asumă erorile şi face astfel încât ele să nu se mai repete, iar legea să fie respectată„, arată Iliescu.
El mai susţine că, dacă în facilităţile CIA din România, din acei ani, ”s-au petrecut încălcări ale regulilor, este datoria părţii americane să spună acest lucru şi să procedeze în consecinţă”.
”România nu poate să nu-şi asume faptul că a acceptat o cerere a CIA. Dar de aici până a spune că ştiam ce se întâmplă acolo, că ştiam despre eventualele acte de tortură şi de cruzime, este drum lung. Eu refuz să merg pe acest drum. Oricât ar părea de ciudat celor care cred că au mai găsit un motiv de răfuială cu Ion Iliescu, afirmaţiile mele sunt o dovadă că România are tăria de a-şi asuma responsabilităţile care îi revin, şi în bine, şi în mai puţin bine. Am învăţat, sper, cu toţii, lecţia acestei întâmplări, şi de acum înainte vom acţiona în consecinţă. Sper că vom învăţa şi să vorbim aceeaşi limbă, când este vorba despre România şi despre interesele ei. Şi dacă ceva face jocul adversarilor României, acel ceva este suma dezbinărilor noastre, abordărilor politicianiste, tratarea conflictuală a tuturor subiectelor”, adaugă fostul şef al statului.
Ion Iliescu a afirmat, într-un interviu acordat Spiegel Online şi publicat la jumătatea săptămânii trecute, că el a aprobat „în principiu” o solicitare a SUA din perioada 2002-2003 privind crearea unui centru al CIA în România, fără a şti că urma să fie vorba de vreo unitate pentru detenţie, detaliile proiectului stabilindu-le Ioan Talpeş, la acea vreme şef al Administraţiei.