Asaltată de o inflație de peste 40% și manifestații, Maia a interzis protestele care implică blocarea drumurilor publice în zilele lucrătoare şi le-a limitat la cel mult patru ore în cele nelucrătoare

Comisia pentru Situaţii Excepţionale din Republica Moldova a interzis protestele care implică blocarea drumurilor publice în zilele lucrătoare şi le-a limitat la cel mult patru ore, în cele nelucrătoare, după aproape o lună de manifestaţii antiguvernamentale care au loc în faţa Parlamentului de la Chişinău.

Potrivit Radio Chişinău, manifestanţii care nu vor respecta aceste reglementări vor putea fi reţinuţi de poliţie, iar în cazul încălcărilor grave ale ordinii publice autorităţile vor avea dreptul de a cere încetarea imediată a manifestaţiei. Preşedinta Maia Sandu a acuzat implicarea în organizarea protestelor anti-guvernamentale, care au loc de aproape o lună la Chişinău, a omului de afaceri fugar Ilan Şor, condamnat la mai bine de 7 ani de închisoare pentru escrocherie. De cealaltă parte, manifestanţii acuză guvernul că nu a negociat cu Rusia un acord mai bun pentru achiziţia de gaze şi cer demisia preşedintei Maia Sandu, a guvernului şi dizolvarea parlamentului, instituţii conduse de politicieni prooccidentali.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Coloniștii israelieni au atacat cu pietre diplomați europeni din Franța, Belgia și Polonia in Cisiordania

    Astăzi, coloniștii israelieni au atacat cu pietre diplomați europeni...

    Zelenski anunță o întâlnire cu rușii și americanii

    Oficialii Ucrainei, Statelor Unite ale Americii și Rusiei s-ar...

    Financial Times: Urmează 3-5 ani de prețuri mari la biletele de avion

    Marile companii aeriene spun că prețurile ridicate la combustibilul...

    Eminența cenușie a Kremlinului: Mat la Zelenski

    Situația din jurul Ucrainei poate fi descrisă drept „mat”,...

    Polonia supărată că „unele țări UE doresc să reducă cheltuielile militare”

    Unele țări ale UE doresc să reducă cheltuielile militare,...

    Șeful JP Morgan: Armata rusă ar putea merge astăzi până la Paris dacă ar dori

    Țările europene se confruntă cu probleme grave și nu...

    Articole relationate

    Categorii populare