Ample lucrări de modernizare la Secția TBC de la Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin

Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu a mers într-o vizită de lucru pe șantierul Ambulatoriului Secțiilor Pneumologie I și II din cadrul Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin, acolo unde se desfășoară ample lucrări de modernizare în cadrul proiectului implementat de Consiliul Județean Mehedinți.

“Este una dintre cele mai mari secții externe ale Spitalului și dacă în urmă cu câteva luni au fost câteva sincope, acum, antreprenorul are mobilizați, zilnic, în medie, 40 de muncitori astfel încât, lucrările să se desfășoare într-un ritm bun. Acesta este unul dintre cele mai importante proiecte ale Consiliului Județean Mehedinți, la care am ținut foarte mult să se implementeze pentru ca pacienții să aibă condiții bune de tratament. De altfel, din bugetul județului, contribuția este de peste 11 milioane lei, mai mare decât suma atrasă din fonduri europene, întrucât multe dintre lucrările necesare nu au fost eligibile și nu le-am putut ocoli, pentru că ne dorim o modernizare totală. Ascensorul a fost deja montat la Corpul S3, astfel că pacienții se vor deplasa mai ușor între etaje.În cadrul discuțiilor purtate, am insistat ca antreprenorul să finalizeze încăperea în care va fi montat un aparat performant de radiologie care va ajunge la Spital în cursul săptămânilor următoare.La vizita de astăzi, am fost însoțit de parlamentarii Alin Chirilă și Cornel Folescu, de primarul Marius Screciu și mă bucur că și domniile lor au apreciat lucrările care se efectuează la Ambulatoriului Secțiilor Pneumologie I și II. Termenul final al proiectului este 31 decembrie 2023, dar am speranța că se vor finaliza mai devreme.Sănătate tuturor!”, a declarat președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    După ce a dat 90 miliarde de euro Ucrainei, Leyen spune că mai trebuie dați 70

    Împrumutul de 90 de miliarde de euro acordat Ucrainei...

    Trump își dă afară purtătoarea de cuvânt după câteva zile

    Președintele american Donald Trump a declarat vineri că noua...

    Șeful CJ Mureș anunță o nouă creșă la Miercurea Nirajului

    Am inaugurat o nouă creșă cu 40 de locuri...

    Mehedinți vrea să profite la maximum de viitorul Program Interreg IPA România–Serbia pentru 2028–2034

    La Palatul Culturii „Teodor Costescu” din Drobeta-Turnu Severin, a...

    Merz: Susțin atacurile ucrainene asupra instalațiilor energetice rusești

    Cancelarul german Friedrich Merz a susținut astăzi Ucraina în...

    Vučić: Croația se amestecă brutal în alegerile din Serbia

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat în...

    Articole relationate

    Categorii populare