Compania UTI CFM SA va instala pe Aeroportul Bacău un sistem de aterizare instrumental de ultimă generație, marca THALES

Compania UTI Construction and Facility Management a fost desemnată câștigătoarea licitației pentru furnizarea unui sistem de aterizare instrumental pentru Aeroportul Internațional „George Enescu” Bacău, iar în data de 12 octombrie s-a semnat contractul de furnizare.

Subcontractanții UTI CFM sunt: Regional Air Suport și THALES Italia S.p.A.

Sistemul de aterizare instrumental (Instrumental Landing System – ILS) va fi furnizat de THALES., lider mondial în tehnologie aerospațială, de apărare, transport și securitate și partener al UTI CFM.  De precizat că  60% dintre sistemele de management al traficului aerian comercializate la nivel mondial sunt furnizate de THALES, iar 2/3 dintre avioanele care decolează și aterizează pe aeroporturi din lume o fac folosind echipamentele producătorului italian. 

Un sistem ILS/DME similar celui ce urmează a fi instalat la Aeroportul Bacău este în curs de instalare și la Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav. Practic, UTI Construction and Facility Management este în prezent singura compania românească care are capabilitățile necesare pentru a implementa sisteme de ultimă generație pentru creșterea gradului de siguranță la aterizarea aeronavelor. 

Rolul sistemelor de aterizare instrumentale este de a asigura siguranța și de a permite efectuarea zborurilor pe un aeroport în condiții de vizibilitate scăzută. La Aeroportul Bacău sistemul va fi integrat împreună cu un echipament de măsurare a distanței – Distance Measuring Equipment (DME) – pentru a furniza piloților aflați în procedura de apropiere de precizie informațiile necesare pentru a se menține pe axul pistei și pe panta corectă. 

Proiectul atribuit UTI Construction and Facility Management, în valoare de aproximativ 9,6 milioane de lei, presupune proiectarea sistemului de aterizare, furnizarea, instalarea, montarea și punerea în funcțiune a soluției, precum și școlarizarea reprezentanților beneficiarului

Lucrările se vor realiza în termen de 1 an de la intrarea în vigoare a contractului.  

În prezent, aeroporturile românești sunt în proces de modernizare și suplimentare a echipamentelor de aterizare sau au prevăzut proiecte de upgrade tehnologic cu scopul de a creștere gradul de siguranță la aterizarea aeronavelor. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Jean-Claude Van Damme, imaginea Festivalul Internațional de Film de la Niš din Serbia

    Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, l-a găzduit în această seară...

    New York Times și Financial Times: Criza alimentară bate la ușă

    Sistemul alimentar global depinde de comerțul neîntrerupt, energia accesibilă...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Sper ca nu ne oprim la merdenele

    de Adriana Stoicescu, judecător Sper ca nu ne oprim la...

    Fostul șef al Armatei ucrainiene: În loc să construim un stat ucrainean avem o republică oligarhică de clan

    Politicile guvernului ucrainean și situația din țară alimentează îndoielile...

    Iranul a descoperit un nou zăcământ de gaze estimat la câteva zeci de miliarde de dolari

    Ministrul iranian al industriei petroliere, Mohsen Paknejad, a declarat...

    Articole relationate

    Categorii populare