Premierul Ciucă: Fondul de Modernizare, în valoare de 13 miliarde de euro, este o sursă pe care trebuie să o valorificăm

Premierul Nicolae Ciucă a declarfat, luni, la semnarea unor contracte finanţate din Fondul pentru Modernizare destinate dezvoltării şi modernizării infrastructurii energetice naţionale, că în acest moment, dincolo de măsurile pe care le-au luat astfel încât să poată să protejeze cetăţenii şi economia, este foarte important să pună în valoare fondurile din Fondul de Modernizare, astfel încât să putem să dezvoltăm şi să modernizăm sistemul energetic actual. Potrivit premierului, Fondul de Modernizare, în valoare de 13 miliarde de euro, este o sursă pe care trebuie să o valorificăm.

”Am semnat primele proiecte din cadrul Fondului de Modernizare, discutăm, aşa cum a fost prezentat, de nouă proiecte în valoare de 424 de milioane de euro. Este un demers pe care îl vom continua, ţinând cont de măsurile care au fost luate la nivelul Guvernului, astfel încât să putem să întreprindem toate demersurile, astfel încât să realizăm dezvoltarea atât de sistemelor de producere a energiei electrice, cât şi a infrastructurii sistemului energetic, astfel încât să putem să ne atingem obiectivul de a realiza independenţa energetică”, a spus premierul în declaraţie. 

Nicolae Ciucă a arătat că ”Fondul de Modernizare, în valoare de 13 miliarde de euro, este o sursă pe care trebuie să o valorificăm”. 

”În acest moment, dincolo de măsurile pe care le-am luat astfel încât să putem să protejăm cetăţenii şi economia, este foarte important să punem în valoare şi să punem la treabă fondurile pe care le avem în Fondul de Modernizare, astfel încât să putem să dezvoltăm şi să modernizăm sistemul energetic actual”, a arătat şeful Executivului. 

”Sunt convins că, aşa cum ştiu că sunt în pregătire proiectele viitoare pentru dezvoltarea capacităţilor de producere a energiei regenerabile, a tuturor măsurilor care au fost luate astfel încât să realizăm obiectivele asumate de tranziţie energetică, Ministerul Energiei, împreună cu celelalte instituţii responsabile vor duce al bun sfârşit, astfel încât planurile pe care noi le-am asumat să poată să fie îndeplinite. Dorim foarte mult să vedem în practică cum se realizează toate aceste obiective. Sunt în continuare fonduri la dispoziţie, sunt nevoi pe măsură, ca atare este deasemenea  nevoie de un efort susţinut, atât la nivelul Ministerului Energiei cât şi a structurilor responsabile din sistemul energetic românesc”, a afirmat Ciucă. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Banii din PNRR au dus la o ușoară creștere economică

    Economia României va înregistra o recesiune ușoară pe ansamblul...

    Merz ii cere lui Trump să nu facă surprize Ucrainei la întâlnirea cu Putin din China

    Cancelarul german Friedrich Merz i-a cerut astăzi președintelui american...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Cred că ironia încă e legală

    de Adriana Stoicescu, judecător Bun. Lucrurile stau asa: Daca a fost limbaj...

    Pe cine vrea Trump șef al Nvidia

    În urma demisiei lui Jensen Huang, o singură persoană...

    Firea: Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor

    Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor, la...

    Vučić acuză că serviciile secrete străine au preluat „securitatea si apărarea”: Vor să dezintegreze Serbia

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Articole relationate

    Categorii populare