Ministrul Construcțiilor, Tomislav Momirović, a avut o întâlnire la șantierul de construcții din Novi Sad, pentru realizarea Coridorului Fruška gora și a vizitat lucrările la construirea podului de lângă Kać, care va avea aproape 1.700 de metri lungime.
„Chinezii au demonstrat că au o echipă foarte profesionistă și au accelerat semnificativ munca în ultimele luni. Au făcut deja o bună parte din lucrări, iar acesta este unul dintre cele două poduri noi pe care le construim la Novi Sad”, a spus Momirović.
În cadrul Coridorului Fruška gora va fi construit tunelul peste Iriški venac cu o lungime de aproximativ 3,5 kilometri, care va fi cel mai lung tunel din Serbia.
El a subliniat că este foarte mândru că în Serbia se construiesc autostrăzi și şosele de mare viteză în ciuda crizei din lume.
„Reușim să realizăm 10 autostrăzi. Una dintre ele este Coridorul Fruška gora sau şoseaua de mare viteză Ruma – Novi Sad, lungă de 48 km, cu un pod șiî n viitor cel mai mare tunel din Serbia. Reușim chiar și atunci când avem război în Europa ”, a subliniat Momirović.
Directorul Koridora Srbije, Aleksandar Antić, a subliniat că Coridorul Fruška Gora va fi o legătură rapidă a acelei părți a țării cu Republica Srpska și Bosnia și Herțegovina și a mulțumit ministrului Momirović pentru sprijinul acordat.
CRBC a intensificat lucrările, a spus Antić și a adăugat că în fiecare zi sunt între 350 și 400 de muncitori pe șantier, cu aproximativ 150 de utilaje.
Prin construirea coridorului Fruška gora şi proiectul Ruma-Šabac-Loznica, care se realizează deja, Serbia va beneficia de o şosea care va lega Voivodina cu vestul Serbiei, dar va fi importantă şi pentru conectarea regională a Serbiei, deoarece va fi şi o legătură directă cu Bosnia şi Herţegovina, Croaţia şi România, a declarat Zorana Mihajlović.
Coridorul Fruška gora va fi o şosea de mare viteză de la Ruma la Novi Sad cu lungimea de 47,7 km, care va face legătura cu autostrăzile spre Šid şi Subotica şi va fi terminată în termen record, până în martie 2024.
În cadrul şoselei de mare viteză va fi construit şi un pod peste Dunăre la Kovilj de 1,8 km şi tunelul Iriški venac de 3,5 km