Zbor direct Budapesta-Seul

Lansarea unui zbor direct între Budapesta şi Seul va putea avea impact asupra performanţei economice a întregii Ungarii, iar o apropiere fizică în relaţia dintre Ungaria şi Coreea de Sud va crea oportunitatea continuării poveştii de succes a cooperării bilaterale, a anunţat luni ministrul ungar de externe şi al comerţului exterior, Péter Szijjártó.

La evenimentul festiv al Korean Airlines, şeful diplomaţiei ungare a relatat că la început, compania aeriană intenţionează să aibă între cele două capitale două zboruri pe săptămână, iar începând cu vara anului viitor să se ajungă la trei zboruri pe săptămână.

În discursul susţinut, Szijjártó a lăudat cooperarea bilaterală. Companiile sud-coreene alcătuiesc, acum, a treia cea mai mare comunitate de investitori din ţara noastră; anul trecut, valoarea schimburilor comerciale dintre cele două ţări a ajuns la cinci miliarde de dolari şi au stabilit, astfel, un record, iar în primele şase luni ale acestui an a fost înregistrată o creştere de 20%, a subliniat politicianul ungar. 

“Avem un singur adversar în această luptă, iar aceasta este distanţa: între cele două capitale sunt peste 8000 de kilometri. Însă acum putem anunţa cu mândrie că am reuşit să învingem şi acest adversar”, a spus ministrul.

Szijjártó a adăugat că odată cu lansarea acestui zbor este aşteptată şi o creştere semnificativă a traficului de turism, după ce anul acesta, sosirea în ţară a 22 000 de sud-coreeni a însemnat 100 000 de înnoptări în Ungaria, ceea ce înseamnă că a fost atins nivelul de dinaintea epidemiei de coronavirus.

Péter Szijjártó a subliniat, de asemenea, că şi în 2019 şi 2021, cele mai multe investiţii au venit în Ungaria din Coreea de Sud.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump: Ucraina are nevoie de un alt președinte

    Ucrainenii trebuie să aleagă un nou președinte care să...

    Analist rus despre ce câștigă Rusia din afacerea motorinei cu Trump

    Analistul rus Serghei Markov a analizat pe canalul său...

    Al treilea atac cu cuțitul într-o școală din Polonia în ultimele patru zile

    Trei persoane au fost rănite astăzi într-un atac cu...

    Lufthansa și Air France-KLM vor să distrugă RyanAir

    RyanAir, cea mai mare companie aeriană din Europa, și-a...

    Miliardar ucrainean îi cere capul lui Zelenski

    Miliardarul ucrainean și fostul deputat Vadim Novinski i-a cerut...

    Marele jaf arheologic din Clisura Dunării REPORTAJ VIDEO ANDREI BĂDIN

    Marele jaf arheologic de pe Clisura Dunării este un...

    RMN de înaltă performanță la Spitalul din Drobeta

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Articole relationate

    Categorii populare