Regina Danemarcei a retras titlurile princiare pentru 4 nepoți. Mama copiilor: Sunt șocată

Margrethe a II-a a Danemarcei, singura regină domnitoare din Europa şi totodată monarhul cu cea mai lungă domnie de pe continentul nostru, a retras titlurile princiare deţinute de cei patru copii ai fiului ei Joachim, pentru a le permite acestora să aibă o viaţă cât mai normală, a anunţat miercuri Casa Regală Daneză, informează AFP și Agerpres.

„Începând de la 1 ianuarie 2023, urmaşii Alteţei Sale Regale Prinţul Joachim nu vor mai putea să îşi folosească titlurile de conte şi contesă de Montpezat, titlurile lor anterioare de prinţ şi prinţesă a Danemarcei devenind caduce”, a anunţat Casa Regală a Danemarcei într-un comunicat.

Fiul cel mic al suveranei daneze, prinţul Joachim, în vârstă de 53 de ani, are patru copii cu vârste cuprinse între 10 şi 23 de ani, născuţi din două căsătorii: Nikolai, Felix, Henrik şi Athena.

„Prin această decizie, Majestatea Sa Regina doreşte să creeze un cadru în care cei patru nepoţi vor putea să îşi construiască propriile vieţi într-o manieră mai liberă, fără să fie limitaţi de consideraţiunile şi de obligaţiile speciale pe care le implică o afiliere formală la Casa Regală”, precizează acelaşi comunicat.

Mama celor doi fii mai mari ai prinţului Joachim şi-a exprimat deja perplexitatea şi s-a declarat „şocată” de decizia suveranei daneze.

„Anunţul a venit ca un fir de păr în supă. Copiii se simt excluşi. Ei nu pot să înţeleagă de ce le-a fost luată identitatea”, a declarat contesa Alexandra de Frederiksborg pentru cotidianul danez B.T.

Ceilalţi patru nepoţi ai reginei Danemarcei, copiii prinţului moştenitor Frederik, în vârstă de 54 de ani, îşi vor păstra titlurile, dar, la vârsta majoratului, doar cel mai mare dintre ei va primi o prerogativă în cadrul casei regale, conform unei decizii din 2016.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump publică o fotografie cu Kim Jong Un: Avem relații excelente

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a publicat...

    Asia de Sud-Est: America pierde, China câștigă

    În țările din Asia de Sud-Est cresc îndoielile cu...

    S-au furat 210 statui ale lui Mozart din grădina casei sale din Salzburg

    Persoane necunoscute au furat 210 statui ale compozitorului Wolfgang...

    Siria păstrează bazele rusești in ciuda presiunilor externe

    Siria demonstrează că este gata să păstreze relații de...

    Financial Times: De ce ascunde Ucraina numărul rachetelor rusești

    Ucraina a încetat să raporteze public rachetele lansate de...

    Bloomberg: Blocada americană împotriva Iranului mai mult pe hârtie

    Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a anunțat pregătiri pentru...

    The Economist: Marea surpriză economică a războiului din Iran

    China a preluat în mod neașteptat rolul OPEC de...

    Articole relationate

    Categorii populare