Dan Motreanu anunță un program al Comisiei Europene privind cancerul

Propunerea Comisiei Europene pune accentul pe depistarea cancerelor într-un stadiu incipient, prin creșterea numărului de screeninguri efectuate. Vor fi vizate mai multe grupuri-țintă și mai multe tipuri de cancer, afirmă europarlamentarul PNL Dan Motreanu pe Facebook.

CE SUSȚINE DAN MOTREANU:

90 % din populația UE care se califică pentru screening vizând depistarea cancerului de sân, de col uterin și colorectal ar urma să beneficieze efectiv de un astfel de screening până în 2025.

❗ În 2020, aproximativ 2,7 milioane de persoane care trăiesc în UE au fost diagnosticate cu cancer și peste 1,3 milioane de persoane au murit din cauza acestei boli.

ℹ Sprijinul financiar pentru punerea în aplicare a noilor recomandări va fi de aproape 100 de milioane de euro – 38,5 milioane de euro angajate în cadrul programului EU4Health și 60 de milioane de euro în cadrul programului Orizont Europa.

ℹ Comisia Europeană va propune finanțare suplimentară vizând screeningul pentru depistarea cancerului din cadrul programului EU4Health pentru 2023. În plus, se poate acorda sprijin suplimentar din cadrul fondurilor europene regionale, de coeziune și sociale.

ℹ Comisia își propune să faciliteze screeninguri mai bine țintite și mai puțin invazive, iar prin noua recomandare:

« extinde grupul-țintă în cazul screeningului pentru depistarea cancerului de sân astfel încât să includă femeile cu vârsta cuprinsă între 45 și 74 de ani (în comparație cu categoria de vârstă actuală, 50 – 69 de ani);

« îndeamnă ca testarea vizând depistarea virusului papilomului uman (HPV) să vizeze femeile cu vârste cuprinse între 30 și 65 de ani, o dată la 5 ani sau mai mult, pentru a depista virusul care crește riscul de cancer de col uterin, ținând seama de situația vaccinării împotriva HPV;

« îndeamnă ca triajul vizând depistarea cancerului colorectal la persoanele cu vârste cuprinse între 50 și 74 de ani să fie efectuat prin testare imunochimică.

ℹ Comisia propune extinderea screeningului organizat la alte trei tipuri de cancer:

« testare vizând depistarea cancerului pulmonar la actualii mari fumători și la foștii fumători cu vârste cuprinse între 50 și 75 de ani;

« Testare vizând depistarea cancerului de prostată la bărbați cu vârste de până la 70 de ani pe baza testării vizând antigenul specific al prostatei și a scanării imagistice prin rezonanță magnetică (IRM) ca examinare de control;

« Screening pentru depistarea bacteriei care infectează mucoasa stomacului și a duodenului și supravegherea leziunilor gastrice precanceroase.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Casa Albă: Zelenski îl enervează pe Trump

    Liderul ucrainean Volodimir Zelenski îl „enervează” pe președintele american...

    Merz vrea să schimbe fața CDU prin socialism

    Cancelarul german Friedrich Merz a dezvăluit luni o imagine...

    Trump spune că ar putea candida pentru un al treilea mandat

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că va candida...

    Trump spune că s-ar putea intâlni cu Kim: Ar fi incitant, nu-i așa?

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că s-ar putea...

    Zelenski a promulgat legea împotriva școlilor românești

    Președintele Ucrainei, Volodîmîr Zelenski, a promulgat luni, 12 octombrie,...

    Din iulie, Musk a donat peste 276 de milioane de dolari Partidului Republican

    Din iulie, miliardarul american Elon Musk a donat peste...

    Prințul moștenitor saudit se ascunde in buncăre de Houthi

    Prințul moștenitor saudit Mohammed bin Salman, conducătorul de facto...

    Articole relationate

    Categorii populare