spot_img
sâmbătă, 6 decembrie, 2025
3.3 C
București

Directorul politic al cabinetului lui Viktor Orbán: China şi SUA ar putea avea de câştigat din prelungirea războiului din Ucraina

China şi SUA ar putea avea de câştigat din prelungirea războiului din Ucraina, dar Europa cu siguranţă nu va avea niciun beneficiu, a atenţionat luni Balazs Orban, director politic în biroul premierului ungar, la o reuniune a grupului de la Visegrad (V4) desfăşurată în capitala slovacă, transmite MTI conform Agerpres.

Combinaţia dintre inflaţie, criză energetică şi şomaj poate împinge Europa centrală pe o spirală a declinului economic, a estimat Orban.

Poziţia Ungariei este de a se concentra pe susţinerea păcii şi a obţinerii unui armistiţiu în cel mai scurt timp posibil, a precizat acesta, menţionând că, deşi alte guverne ar putea pune accentul deocamdată pe alţi factori, cooperarea în direcţia necesităţii strategice a unui armistiţiu nu va submina coeziunea grupului de la Visegrad, ci o va întări.

Succesul Europei centrale depinde de realizările sale în plan economic, iar regiunea este tratată cu seriozitate tocmai datorită performanţelor sale economice, a subliniat oficialul ungar.

Acesta a subliniat şi importanţa apărării militare pe flancul estic al V4, pledând pentru întărirea capacităţilor militare ale celor patru ţări (Ungaria, Polonia, Cehia şi Slovacia).

Oficialul ungar a precizat că Ungaria doreşte să atragă capacităţi de producţie şi cercetare-dezvoltare pentru a reduce decalajul dintre Europa centrală şi de vest în următorii zece ani, iar sectoarele cu folosirea intensivă a energiei sunt de importanţă cheie pentru îndeplinirea acestui obiectiv, or fără energie ieftină regiunea poate rămâne în urmă în plan tehnologic.

Europa centrală dispune de mijloacele de a ajunge din urmă Occidentul şi de a depăşi Europa de sud, dar acest obiectiv a fost compromis de actualele evenimente, a menţionat Orban.

Statele nu trebuie să treacă de la o dependenţă energetică la alta, ci să caute noi surse de energie ieftină, chiar şi în perioada de tranziţie către alternativele verzi, a mai adăugat oficialul ungar, avertizând că, dacă rolul Europei pe scena mondială intră în declin, „birocraţia de la Bruxelles” ar putea opta pentru intensificarea eforturilor de centralizare, iar „Europa centrală trebuie să fie în poziţia de a se opune unor astfel de eforturi contrare propriilor interese”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Se pregătește un nou Stat Paralel

    Gândul arată că ar exista niște personaje (controversate/ toxice,...

    Reuters: Oficiali cubanezi au contactat Washingtonul despre căderea lui Maduro

    Oficiali guvernamentali cubanezi anonimi au contactat Washingtonul pentru a...

    New York Times: Căderea Pokrovsk duce spre capitularea Ucrainei

    Realitatea situației din Ucraina a devenit mai gravă de...

    Europenii, speriați de scenariul rău și foarte rău din cauza lui Trump

    În Europa, cresc îngrijorările legate de retragerea președintelui american...

    Trump ar putea bloca afacerea Netflix-Warner Bros

    Consilierii președintelui american Donald Trump, inclusiv oficiali ai Casei...

    Articole relationate

    Categorii populare