spot_img
6.6 C
București
luni, noiembrie 18, 2024
AcasăAnalizeMinistrul PSD al Muncii:  Propunerea PSD privind salariul minim este exact în...

Ministrul PSD al Muncii:  Propunerea PSD privind salariul minim este exact în spiritul Directivei europene

-

- Reclama -

Ministrul Muncii, Marius Budăi, anunță într-un interviu la RFI că a convenit cu Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă începerea discuțiilor cu partenerii sociali despre un salariu minim adecvat. Propunerea PSD privind majorarea salariului minim la 3.000 de lei brut este exact în spiritul Directivei europene adoptate de PE, afirmă social-democratul. El evită să spună dacă premierul Nicolae Ciucă i-a reproșat că a anunțat majorări de pensii și salarii fără o consultare în coaliție.

- Reclama -

Reporter: Parlamentul European a adoptat cu o largă majoritate Directiva privind salariul minim european. Documentul prevede o serie de criterii pentru stabilirea acestui venit în statele membre, venit care, evident, nu va avea aceeași valoare în toate țările. Când va fi pusă în practică Directiva în România? Veți aștepta doi ani, cât permit normele europene?

- Advertisement -

Marius Budăi: Termenul de conformare la prevederile directivei este de doi ani de la aprobarea oficială de către Consiliu a acordului agreat cu CE și anume 6 iunie 2022. Noi ne-am consultat în cadrul PSD, Partidul Social Democrat va susține în coaliția de guvernare ca Guvernul să adopte chiar din acest an prevederile Directivei. Aici putem discuta despre două nuanțe. Una strict legislativă, de transpunere a directivei, care presupune anumiți pași, presupune o anumită procedură legislativă și poate fi mai de durată, dar noi vorbim în acest moment de o transpunere în practică direct cu privire la salariile minime adecvate din UE și conform Directivei europene cu privire la salariile minime adecvate în UE, statele membre se pot ghida pentru evaluarea gradului de adecvare al salariilor minime legale sau salariul minim brut garantat în plată, ne putem ghida în raport cu nivelul general al salariilor brute la un procent de 60% din salariul median brut și la un procent de 50% din salariul mediu brut. Noi am avut deja o analiză, am discutat și am calculat și propunerea noastră când am venit și am prezentat în numele PSD propunerile noastre cu care venim în coaliție pentru ceea ce se va întâmpla în România și ne dorim să se întâmple de la 1 ianuarie 2023 și am luat în calcul acest mecanism, care a condus la acea cifră de 3.000 de lei brut și am spus noi că ne dorim ca din acei 3.000 de lei brut să păstrăm cei 200 de lei pe care deja i-am pus la dispoziția mediului de afaceri și să nu fie taxați și restul să meargă conform reglementărilor din Codul Fiscal (…). Ce am propus noi cu 3.000 de lei este exact în spiritul acestei Directive și practic, asta susținem. Prin discuțiile pe care le-am avut chiar ieri cu președintele partidului, Marcel Ciolacu, dar și cu premierul Nicolae Ciucă, așa cum cred eu că este normal să discut cu liderii coaliției, am ajuns de comun acord și i-am informat că mi-aș dori ca începând de săptămâna viitoare, în cadrul Ministerului Muncii știți că avem o direcție de dialog social și în cadrul comisiei de dialog social cu partenerii sociali să începem discuțiile despre un salariu minim adecvat în România de la începutul acestui an, după care bineînțeles că discuțiile vor fi purtate și în Consiliul Național Tripartit, tot cu partenerii sociali, dar de astă dată și cu miniștrii din cadrul Guvernului și bineînțeles Consiliul Național Tripartit, prezidat de către premierul României.

Reporter: Premierul a fost de acord doar cu aceste discuții cu partenerii sociali sau și cu majorarea propriu-zisă a salariului minim la 3.000 de lei?

- Advertisement -

Marius Budăi: Nu, premierul a fost de acord, nu am discutat, nu s-a pus problema să fim sau să nu fim de acord cu această majorare de 3.000 de lei, am fost cu toții de acord că trebuie să începem discuțiile, așa cum este normal, cu partenerii sociali.

Reproșuri în coaliție?

Reporter: Este adevărat că premierul v-a reproșat că nu ați discutat mai întâi în coaliție și de-abia după aceea să ieșiți public cu aceste propuneri de majorări?

Marius Budăi: Permiteți-mi, cu respect, să nu comentez informații pe surse.

Reporter: Dar nu v-a reproșat nimic, să înțeleg? Vă întreb eu.

Marius Budăi: Mă întrebați în urma unei informații apărute pe surse. Nu voi comenta public afirmațiile colegilor din PNL. Nu o s-o fac nici de această dată, mai ales că este un șef ierarhic, domnul prim-ministru îmi este șef pe linie de Guvern. Nu o să comentez această informație, discuțiile se poartă în cadrul coaliției, îmi cer scuze, nu o să comentez. Important nu este ce-mi reproșează sau nu mie premierul, ce discuții sunt sau nu în coaliție, de asta m-am și abținut la replici pentru colegii din PNL, important este să găsim soluții să apărăm puterea de cumpărare a cetățenilor români, pentru că ei sunt importanți, nu discuțiile dintre politicieni.

Reporter: Da, numai că aici apar și informații care se bat cap în cap. Când ați vorbit recent de majorarea salariului minim și a pensiilor de la 1 ianuarie anul viitor, ați produs iritare la PNL, care v-a acuzat că nu v-ați consultat în coaliție, înainte de a deschide subiectul public. Ulterior, premierul Nicolae Ciucă a spus că nu s-au făcut simulări pe majorarea pensiilor. Dvs. spuneți că s-au făcut. Până la urmă, s-au făcut sau nu?

Marius Budăi: Eu vă spun, ca să stabilim clar, sper să fiu extrem de clar în explicație și voi fi și foarte ferm de această dată. Ceea ce am spus atunci în conferința de presă am spus că sunt propunerile de măsuri ale PSD, propuneri de măsuri care sunt însoțite de tot ceea ce înseamnă analiză financiară și posibilitate bugetară de a susține măsurile propuse și aceste analize le vom pune pe masa de dialog și le-am pus deja pe masa de dialog a coaliției.

Reporter: Această analiză a fost făcută la PSD sau la minister?

Marius Budăi: Nu, a fost făcută de către specialiștii din cadrul PSD.

Reporter: Dar nu vedeți o problemă în faptul că ați făcut acest anunț public, înainte să discutați în coaliție?

Marius Budăi: Cu tot respectul, cred că ne întoarcem foarte mult în timp și repet, importanți sunt cetățenii români, nu discuțiile din coaliție.

Criterii obiective pentru salariul minim

Reporter: Revenind la salariul minim european, de multe ori, în România, salariul minim a fost modificat din pix, fără a se ține cont de criterii obiective, clare, neinterpretabile. Practic, dacă un ministru sau altul a vrut să majoreze acest venit, a făcut-o, dacă nu, nu, decizia fiind adesea pur subiectivă. Acum, Bruxelles-ul vine și ne obligă să stabilim niște criterii obiective. Asta schimbă un stil de lucru adânc înrădăcinat în România. Vedeți o problemă aici?

Marius Budăi: Nu văd o problemă, din contră, văd o soluție extrem de bună, de asta am și schimbat punctul de vedere al Guvernului anterior în a susține această Directivă și mai ales până la sfârșit de an, noi vom termina și legea dialogului social, care să fie într-adevăr o lege care promovează dialogul social. Eu sunt susținătorul unui dialog, dar al unui dialog onest. Legea dialogului social și cu acest mecanism privind salariul minim adecvat eu cred că sunt două lucruri extrem de bune care vor pune pe masa comisiei de dialog social din cadrul Ministerului Muncii și ulterior în cadrul Consiliului Național Tripartit soluții și mai ales puncte de plecare într-un dialog onest între partenerii sociali, pentru că noi discutăm despre oameni aici, nu despre anumite contre între angajați-angajatori sau păreri diferite între Guvern și angajatori și așa mai departe.

Reporter: Ce consecințe va avea o majorare a salariului minim în România asupra angajaților, dar și asupra angajatorilor?

Marius Budăi: Din punctul meu de vedere, doar pozitive, pentru toate părțile, pentru că haideți să fim conștienți asupra contextului social și economic din această perioadă. Eu cred că o relație de respect și onestitate între angajați și angajatori este ghidată și de nivelul câștigului și mai ales de ceea ce în România din păcate încă avem și anume sărăcie în muncă.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img