VIDEO: BĂSESCU: IOHANNIS A ÎNCĂLCAT GRAV CONSTITUȚIA

Fostul președinte Traian Băsescu a comentat marți, într-o intervenție telefonică în cadrul emisiunii ”Talk B1”subiectul consultărilor dintre președintele Klaus Iohannis și reprezentanții partidelor politice, organizate luni la Palatul Cotroceni. Fostul șef al statului a apreciat că actualul lider de la Cotroceni a încălcat Constituția prin organizarea acestor consultări.

”În mod categoric așa este (s-a încălcat Cosntituția – n.r). În Constituție nu sunt prevăzute consultări ale președintelui cu partidele, decât înainte de desemnarea premierului. Dacă există un partid care a obținut majoritatea calificată, Constituția spune ca președintele cheamă patidul care a făcut 51%”, a explicat fostul șef al statului.

Traian Băsescu a declarat și că în timpul mandatelor sale a încercat de câteva ori să organizeze astfe de consultări, însă a fost refuzat.

”Eu am avut câteva încercări de a avea consultari cu partidele și de multe ori am fost refuzat. Și nu am avut ce să spun pentru că știam că nu este o atribuțiune constituțională. Atribuțiunea constituțională este consultarea cu Guvernul. Președintele poate chema oricand guvernul la consultări”, a mai spus Băsescu.

Totodată, fostul șef al statului a apreciat că în acest moment, pe scena politică din România opoziția nu este reprezentată și că între Klaus Iohannis și Victor Ponta există ”o coabitare nedeclarată”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Nicușor acuză PNL că ține România in criză politică

    Preşedintele Nicuşor Dan anunţă, vineri seara, după discuţia cu...

    Ucrainienii mai distrug un liceu românesc

    Asociația „Basarabia” a Românilor din regiunea Odesa a transmis,...

    Kim Jong-un anunță arme ofensive cu rază lungă de acțiune

    Ca parte a unei demonstrații de descurajare a războiului,...

    Producătorul suedez de mașini electrice Polestar pleacă din America

    Producătorul suedez de mașini electrice Polestar va părăsi piața...

    Detalii ascunse într-o pictură de Rembrandt

    Lucrările de restaurare a picturii timpurii a lui Rembrandt,...

    Articole relationate

    Categorii populare