Ce avere are deputatul Ion Ochi pentru care DNA a cerut aviz de reținere și arestare: Peste 200 hectare teren şi împrumuturi acordate de peste 1,3 milioane lei

Deputatul Ion Ochi, în cazul căruia DNA cere Camerei Deputaţilor încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive, are, potrivit declaraţiei sale de avere, peste 200 de hectare de teren, un apartament în Braşov şi a acordat împrumuturi de peste 1,3 milioane de lei societăţii la care este acţionar, transmite Mediafax.

Conform declaraţiei de avere din iunie 2014, deputatul PSD de Braşov Ion Ochi are două terenuri agricole la Braşov şi Prejmer, în suprafaţă de 18, respectiv 28 de hectare, cumpărate în perioada 2011-2005, precum şi o pădure la Malnaş (Covasna), în suprafaţă de 52 de hectare, cumpărată în anul 2005. De asemenea, deputatul PSD menţionează în declaraţia de avere, la rubrica ”alte categorii de terenuri”, alte două terenuri – unul cu o suprafaţă de 120 de hectare, la Malnaş, iar celălalt de 12 hectare, la Braşov.

Ioan Ochi are şi un apartament de 80 de metri pătraţi la Braşov. El mai menţionează în declaraţia de avere şi bijuterii în valoare de 8.000 de euro, dobândite în perioada 1990-2005.

Deputatul PSD mai scrie în declaraţia de avere şi faptul că a acordat un împrumut de peste 1,32 de milioane de lei SC Exploconstruct Covasna, firmă de construcţii la care, de altfel, este acţionar. El deţine la această societate peste 20.000 de părţi sociale, cu o valoare de 200.100 de lei.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Avocata Silvia Uscov: Nea Ion prim-ministru

    de Silvia Uscov, avocat Am ajuns, cred, într-un punct destul...

    Judecătoare din Cluj la masă la Untold cu patronul Jolidon pe care îl judecă

    Judecătoarea Mihaela Sărăcuț, șefa secției a II-a de la...

    Fost șef al Mossad despre agenții din Iran: Au fost de „multe ori”

    Un fost director al serviciilor israeliene de informaţii externe...

    Mark Galeotti in The Sunday Times: Atacurile ordonate de Zelenski in Rusia nu și-au atins scopul

    Comentatorul britanic Mark Galeotti a afirmat, într-un articol scris...

    Rusia, record la producția de cereale

    Ministerul Agriculturii al Rusiei a anunțat că au fost...

    Articole relationate

    Categorii populare